Diana Șoșoacă are o fixație pentru Eminescu

„Aveți un vocabular de mahala pe care eu nu îl înțeleg. Din partea unui senator aș avea așteptări mai mari”

Senatoarea Diana Șoșoacă reușește, încă o dată, să îl aducă în discuții pe Eminescu, de face pe multă lume să se gândească la fixația pe care o are pentru poetul național, pe care îl invocă, chiar și când nu este cazul. Cea mai recentă ieșire a Dianei Șoșoacă, avocata ce nu se consideră politician, ci „un profesionist care a ajuns în Parlament”, a fost miercuri seară, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV.

O discuție în contradictoriu, firească până într-un punct, pornită de la pensii și alocații, precum și societatea românească în viziunea avocatei s-a lasăt cu voci ridicate și trimiteri la Eminescu, ce pare soluția pentru orice problemă ridicată de senatoarea independentă. Dialogul halucinant se găsește la minutul 21.

„O societate românească, în care politicul distruge absolut tot ceea ce înseamnă clasa de mijloc. Domnule De Mezzo, haideți să vă spun ceva!”, a afirmat Diana Șoșoacă, suficient cât să fie încinse spiritele din platoul TV. „Eu nu sunt de acord cu acest discurs!”, i-a replicat Mario De Mezzo (PNL).

Ce a urmat a fost un val de acuze la adresa lui De Mezzo, Diana Șoșoacă ironizându-i numele acestuia, dar și spunându-i că este „depășit”, dar și un dezastrul, din perspectiva lui Eminescu.

Mai mult, Diana Șoșoacă nu se consideră politician, ci un profesionist, invocând faptul că mulți din Parlament nu au ce căuta acolo. „Nu sunt politician, eu sunt avocat. Am 25 de ani de muncă independent. Nu sunt mai politician cu șase luni!”, adăugând că Parlamentul trebuie profesionalizat, „cei care n-au ce căuta acolo trebuie să plece acasă.”

Diana Șoșoacă și Mario De Mezzo

Replica lui De Mezzo nu a întârziat să apară. „Găsiți un parlamentar care să inițieze legi, doamna Șoșoacă. Ce spuneți de asta? Nu eu fac schimbările legislative, dumneavoastră le faceți! Sunteți în Parlamentul României! Să continuați să veniți la TV și să faceți LIVE pe Facebook, să spuneți de clasa politică că e de vină… Mi se pare depășit”, a spus liberalul. Iar pentru asta, Diana Șoșoacă a continuat, nu doar cu insulte, ci și cu trimiteri la Eminescu. „Penibil sunteți dumneavoastră! Știți ce spunea Eminescu despre PNL? Este un dezastru în țară! Nu știți nimic și vă bateți joc de popor”, a mai vociferat, în stilui caracteristic, senatoarea Șoșoacă.

Orban a închis microfonul când se recita Eminescu. Asta este cultura PNL-ului? O incultură și o nesimțire! Sunteți abjecți! Nicio lege a AUR-ului, a PSD-ului și a lui Șoșoacă nu trece!”, a fost o altă replică a senatoarei, în timp ce De Mezzo i-a reproșat stilul de mahala. „Aveți un vocabular de mahala pe care eu nu îl înțeleg. Din partea unui senator aș avea așteptări mai mari”, a mai spus liberalul.

Șoșoacă, de părere că Arafat e vinovat pentru toate relele din România

Articolul precedentSectorul 5, înfrățit cu Pretura Sectorului Rîșcani din Chișinău
Articolul următorCîțu anunță noi relaxări de la 1 iulie. Care sunt acestea