Deputatul Alexandru Muraru este președintele interimar al filialei județene PNL Iași, funcție pe care o va ocupa până la alegerile interne ce urmează să fie organizate în perioada următoare, dar nu mai târziu de luna august, anunță PS NEWS. Muraru îl înlocuiește pe Costel Alexe ce este pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, fiind acuzat de luare de mită în timpul mandatului de ministrul al Mediului. Alexe s-a autosuspendat din funcția politică, dar își va continua activitatea de președinte al Consiliului Județean Iași.
Noul preşedinte interimar al PNL Iaşi a transmis colegilor un apel la unitate, moderaţie şi dialog. „Este un nou prilej să îmi exprim onoarea de a prelua această nouă provocare. Astăzi fac apel către toţi colegii mei la unitate, moderaţie şi dialog. Delimitând contextul vremelnic, Partidul Naţional Liberal rămâne principala forţă politică la Iaşi, confirmată la alegerile locale din 2020, cu peste 50 de primari şi peste 700 de consilieri locali şi judeţeni. A venit vremea în care trebuie să mergem mai departe ca o unitate, în care cu toţii trebuie să ne implicăm în viaţa publică a comunităţii noastre”, a declarat Alexandru Muraru, printr-un comunicat de presă al PNL Iaşi, citat de sursa menționată.
Mihai Chirica, inculpat în dosarul concesiunilor
Muraru sprijină atât proiectele locale, cât și pe cele județene
În acelaşi timp, Alexandru Muraru a reiterat susţinerea proiectelor administraţiilor locale şi judeţene, proiecte care vor aduce ceea ce contează cel mai mult pentru judeţul Iaşi, şi anume bunăstarea cetăţenilor.
„Totodată, garanţia mea pentru ieşeni este că vom sprijini şi promova proiectele importante, fie că vorbim de cele ale comunităţile locale, şi aici mă refer atât la zona rurală cât şi cea urbană, respectiv cele judeţene, cu referire la proiectele Consiliului Judeţean Iaşi, dar mai ales cele regionale şi strategice, fie că vorbim de infrastructura de autostrăzi, spitale, educaţie, parcuri industiale, etc.
Dialogul şi colaborarea cu ieşenii, cu mediul de afaceri, cu mass-media şi grupurile asociative trebuie să fie deschise permanent. Plecăm pe acest drum cu misiunea sacră de a avea un parteneriat cu ieşenii şi de a continua să fim promotorii dezvoltării economice şi al respectului faţă de cetăţeni”, a mai transmis ieşenilor de noul preşedinte interimar al PNL Iaşi.
În urmă cu două săptămâni, liderul PNL, Ludovic Orban a precizat că a luat act de autosuspendarea lui Costel Alexe, dar și a lui Mihai Chirica (primarul Iașiului, dar și președintele filialei municipale), la rândul său acuzat, în două dosare penale, dar că în privința funcțiilor administrative nu poate lua nici o măsură. „Noi nu putem avea o altă poziție legată de funcțiile administrative. Funcțiile administrative sunt rezultate în urma unor alegeri care au fost făcute de cetățeni. Numai funcțiile politice pot fi afectate prin decizia partidului. Noi deja am luat decizia, am și anunțat că se suspendă din funcțiile deținute până la finalul procesului”, a spus Orban, la acel moment.