Clotilde Armand (B1 TV)

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat luni seară la TVR că joi, în ședința Consiliului Local, va cere rezilierea contractului cu Romprest. Printre motivele pentru care face această solicitare se află cel cu privire la tarifele pe care operatorul de salubritate le practică.

„Serviciul public nu are voie să fie intrerupt. (n.r. potrivit art. 7 din Contractul de salubritate încheiat în 2008).Operatorul este obligat să asigure continuitatea serviciului de salubritate. O să-mi mențin punctul de vedere. O să-mi susțin punctul de vedere. Operatorul a ascultat de această somație pe care i-am dat-o și atunci această propunere își pierde din forță. Eu o să cer rezilierea. Este important să avem această dezbatere. Eu o să cer rezilierea contractului cu Romprest. Până acum, din decembrie, în fiecare Consiliu Local am adus problema operatorului de salubritate”, a spus Clotilde Armand.

De partea cealaltă, avocatul Romprest, Iancu Toader, intrat în direct, prin telefon, a ținut să precizeze faptul că primarul Clotilde Armand pare că se află „în continuare în campanie electorală”, adăugând că folosește „aceeași placă a deznformării a unei situații nereale”.

Totodată, a menționat că „societatea este cea care a venit în întâmpinarea acestei aurorități contractante, a venit cu propuneri în urma unei comisii de mediere, care a fost efectiv călcată în picioare și care nici până acum nu există un rezultat al acesteia, a venit cu propuneri. De a renunța la o parte din creanțele contractuale, sunt servicii prestate de mult. Nu vorbesc de creața istorică. Am venit cu reeșalonare, cu soluții financiare. Dna primar nu înțelege că suntem într-un stat de drept. Suntem de acord cu orice, în condițiile în care suntem plătiți”, a completat avocatul, care a susținut că Romprest este de acord cu renegocierea tarifelor.

Potrivit unor documente obținute de Economedia.ro, Romprest a înaintat primăriei la începutul anului o estimare de buget de 240 de milioane de lei, pentru servicii de curățare a străzilor, colectare și depozitare a deșeurilor și deszăpezire. Cu mult peste nivelul tarifelor practicate în Oradea sau Cluj Napoca, de 24 de milioane de lei, respectiv 30 de milioane de lei.   

Un consilier PNL îi scrie lui Clotilde Armand în franceză, poate așa pricepe

Contract pe 25 de ani. Auditul calității serviciilor, abia în 2023

Potrivit contractului încheiat în 30 iunie 2008, între Primăria Sectorului 1 și Romprest Service SA, „operatorul se obligă să presteze, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului de salubritate în aria administrativă a sectorului 1 și caietului de sarcini, următoarele activități ale serviciului de salubrizare:

  1. Precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor toxice periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special;
  2. Măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea  căilor publice;
  3. Curățarea și transportul zăpezii pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;
  4. Colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea acestora unităților de ecarisaj;
  5. Colecatrea, transportul, depozitarea și valorificarea deșeurilor voluminoase provenite de la populație, instituții publice și agenți economici, neasimilate celor menajere;
  6. Colectarea, transportul, depozitarea deșeurilor rezultate din activitățile de construcții și demolări, pe baza unor contracte individuale de prestări servicii încheiate cu beneficiarii acestor activități.”

Durata acestui contract este de 25 de ani, „începând de la data semnării acestuia de către reprezentanții legali ai Părților. După o perioadă de 15 ani de derulare a contractului, se va organiza un audit al calității prestației serviciilor de salubrizare”, se mai arată în contract.

Articolul precedentTrei noi sensuri giratorii, amenajate pe DN1, în Prahova
Articolul următorLărgirea plajelor din Constanța, un pericol pentru turiști