Liderul USR, Dacian Cioloș, a găsit soluția eliminării cozilor care se formează la intrarea în țară, despre care crede că sunt un fenomen doar în perioada sărbătorilor.
Potrivit acestuia, totul ar putea fi mult mai simplu odată cu intrarea României în spațiul Schengen, însă pentru aceasta țara noastră mai are de urmat o serie de pași necesari, iar „guvernul și majoritatea politică din parlament trebuie să-și facă treaba la timp”.
Pe de altă parte, chiar luna aceasta, premierul Nicolae Ciucă a punctat că nu garantează intrarea României în Spațiul Schengen nici în 2022, deși a promis că va face tot posibilul pentru ca Uniunea Europeană să accepte țara noastră în zona de călătorie, la mai bine de 10 ani de la începerea demersurilor.
În ceea ce îl privește pe Cioloș, nu este pentru prima oară când „atacă” subiectul intrării țării noastre în Schengen, în condițiile în care deja Uniunea Europeană a dat undă verde Croației, iar pe dinafară încă au rămas Bulgaria, România, Cipru şi Irlanda. Ca și acum, liderul USR scria pe Facebook că sunt mai multe motive pentru care România nu a intrat încă în Schengen: „Totul a fost distrus de Dragnea, de Tăriceanu şi de Grindeanu cu Ordonanţa 13 şi tot ce a urmat. Asta, după ce Ponta şi Antonescu au făcut acelaşi lucru în 2013, cu modificările la Codul Penal. Mi-ar fi ruşine, astăzi, să fiu în acelaşi guvern cu unii dintre aceşti oameni”.
Acum, Cioloș detaliază din nou piedicile care, în opinia sa, sunt puse chiar de cei care ne conduc: „Sute de mii de românii așteaptă cu orele la granița de vest, să poată intra în țară. O situație care se repetă în fiecare an de sărbători.
Soluția e totuși limpede: Vrem să circulăm liber în Europa? România trebuie să devină stat membru al Spațiului Schengen. Vrem ca România să fie în Spațiul Schengen, în rând cu celelalte state europene, unde nu te oprește nimeni la graniță? Trebuie să punem ordine în justiție, să luptăm pe bune împotriva corupției, a traficului de bunuri și de persoane.
PSD, PNL și UDMR și liderii lor sunt principalii responsabili pentru faptul că românii nu se bucură nici azi, la aproape 15 ani (!) de la aderarea la Uniunea Europeană, de libertatea deplină de circulație pe teritoriul acesteia, la fel ca spaniolii, italienii, francezii, polonezii, cehii, maghiarii și toți ceilalți care sunt în Spațiul Schengen. PSD, PNL, UDMR sunt cei care au dat România înapoi, în 2013, cu modificările la Codul Penal, iar PSD din nou în 2017, cu Ordonanța 13, urmată în 2018 de înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), creată de Liviu Dragnea ca să pună presiune pe magistrați și să-i subordoneze politicului.
Vreți să circulăm liber în Europa?
Coaliția PSD-PNL-UDMR trebuie să desființeze rapid SIIJ, până cel mai târziu în ianuarie, pentru a avea o șansă să intrăm în Schengen în primăvară, odată cu Croația, care ar putea adera deja în luna martie 2022. În plus, România ar intra astfel în legalitate, după ce Curtea Europeană de Justiție a stabilit că SIIJ nu este compatibilă cu legea europeană. Nu degeaba am insistat atât cu desființarea SIIJ în guvernarea trecută, unde ne-am lovit constant de rezistența surdă a UDMR și PNL.
Aderarea la Spațiul Schengen e un obiectiv național pentru care trebuie să lucreze toate forțele politice responsabile, proeuropene din țară. USR a făcut-o și e gata să o facă în continuare, inclusiv diplomatic, la nivel european.
Dar, pentru asta, guvernul și majoritatea politică din parlament trebuie să-și facă treaba la timp. Cât timp acest lucru nu se întâmplă, nu Uniunea Europeană, ci Guvernul PSD-PNL-UDMR ne tratează drept cetățeni europeni de mâna a doua și ne ia un drept european fundamental: libera circulație”.