Nicolae Ionel Ciucă, premierul desemnat, consideră că guvernul pe care ar urma să îl conducă este soluția pentru ieșirea din criză.
Ciucă face referire doar la două puncte problematice – criza energetică și cea sanitară – însă arată că, pentru a le depăși, are nevoie de sprijinul tuturor actorilor politici din țară.
Iar pentru cele câteva gânduri a primit 2.000 de reacții, a fost distribuit de aproape 300 de ori și are aproape 600 de comentarii. Pentru că da, mesajul premierului desemnat este pus pe pagina sa de Facebook, nefiind totuși clar care sunt liniile rapide de acțiune ale unui om care se presupune că este foarte organizat și care știe ce are de făcut.
Ciucă scrie ceea ce știm cu toții: nu ne mai putem permite joaca de-a guvernarea interimară, însă momentan nu pare să fi luat o decizie privind eventualele consultări. Sau cel puțin nu are nimic de comunicat și către cetățenii care l-au votat pe listele PNL și l-au trimis astfel în primul său mandat de succes ca senator.
„Țara noastră trece printr-una din cele mai dificile perioade din istoria sa recentă. De aceea, chem toți actorii politici responsabili să susțină formarea guvernului și să ne sprijine pentru a depăși cât mai curând criza medicală și pe cea energetică.
România are nevoie de un guvern cu puteri depline pentru a trece cât mai bine și mai repede dincolo de acest val al pandemiei și de iarna care urmează”, se arată în postarea senatorului Ciucă.
Între timp, liderii partidelor parlamentare au anunțat deja cam care ar fi direcțiile. Astfel, liderul USR PLUS Dacian Cioloș a avertizat că nu va susține un guvern minoritar în condițiile în care propunerea Ciucă – premier are deja susținerea social democraților, însă a asigurat că va merge la o discuție cu premierul desemnat și că nu va „închide ușile”.
Pe de altă parte, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că are o „oarecare reținere” în privința desemnării unui militar pentru funcția de premier, în condițiile în care guvernul cu care se va prezenta Ciucă în Parlament va fi unul PNL – UDMR. Și, chiar dacă se vehiculează că social democrații sunt mai mult decât mulțumiți de propunere, liderul PSD Marcel Ciolacu a arătat că „PSD nu poate face parte dintr-un Guvern fără să aibă premierul”. Însă nici cei din PSD nu au exclus dialogul.
Singurii care îi spun nu hotărât lui Ciucă sunt cei de la AUR, potrivit co-președintelui George Simion. Cum era de așteptat, AUR amenință chiar cu represalii: „Nu o să susţinem varianta lui Nicolae Ciucă ca premier, Marcel Ciolacu ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Florin Cîţu – preşedinte al Senatului. Asta se vehiculează. Eu sper ca PSD să nu marşeze la această variantă, să nu facă blat cu Klaus Iohannis (…) Dacă nu va obţine o majoritate pentru Nicolae Ciucă, noi o să iniţiem procedurile de suspendare. Acum, mingea este la PSD”, a precizat Simion.