Un inspector din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (ANAF) Ilfov a „căzut” la o înțelegere cu procurorii anticorupție, după ce aceștia făceau public că fac cercetări pentru luare de mită și trafic de influență. Concret, inspectorul ar fi primit 2.500 de lei de la administratorul unei societăți comerciale pe care o verifica, pentru a-i asigura acestuia „protecție”, infracțiunile fiind comise împreună cu o colegă, consilier superior în cadrul ANAF Ilfov, cu care mergea în control.

În câteva săptămâni de la un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție pe această speță, lucrurile au luat un parcurs neașteptat: inspectorul a recunoscut to și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, în timp ce colega sa a preferat să meargă în instanță.

Mai mult decât atât, colega acestuia, Mirela Zeca, se află în arest la domiciliu, aceasta fiind trimisă în judecată pentru luare de mită. Cât despre inspector, Florin Cristian Roșca, acesta a recunoscut că a luat mită și că a făcut trafic de influență.

În prezența avocatului său, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea, pe o perioadă de patru ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

În rechizitoriul respectiv acordul de recunoaștere a vinovăției întocmite, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: la data de 17 august 2021, în contextul efectuării unui control, inculpata Zeca Mirela împreună cu Roșca Florin Cristian, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit suma de 2.500 lei de la administratorul unei societăți comerciale.

Concret, banii respectivi ar fi fost primiți de cei doi funcționari pentru ca, în raportul de inspecție fiscală pe care urmau să îl întocmească în vederea soluționării unei cereri de rambursare TVA în cuantum de 10.349 lei, depusă de omul de afaceri, să constate că societatea acestuia este îndreptățită la restituirea TVA în cuantumul solicitat.

În același context, inspectorul Roșca Florin Cristian i-ar fi promis omului de afaceri că își va exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, pentru ca acestea să aprobe raportul de inspecție fiscală așa cum a fost întocmit”, au transmis procurorii anticorupție.

În momentul în care au făcut public faptul că a fost demarată ancheta, procurorii arătau și că Roșca fusese cel care a pretins și primit pentru sine și pentru colega sa cei 2.500 de lei.

Articolul precedentPremierul desemnat invită partidele să îl susțină
Articolul următorRafila: „Dacă închid școala și țin mall-ul deschis, nu am făcut nimic”