Irineu Darău, senator USR, a vorbit aseară despre situația în care se află acum formațiunea politică, măcinată de lupte interne și de scăderea drastică din sondaje, toate alimentate de demisia liderului, Dacian Cioloș.
Nu este pentru prima dată când Darău critică situația din partid, în condițiile în care a căpătat vizibilitate după ce a fost al treilea candidat la președinția USR PLUS, alături de Dacian Cioloș și Dan Barna. La acel moment, septembrie anul trecut, acesta Irineu Darău sublinia că partidul „a fost acaparat de „găşti” conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş”, copreşedinţi atunci ai USR PLUS și totodată contracandidații săi.
Acum, Durău a opinat că partidul se află „clar într-o criză externă”, care s-a adâncit și mai mult după alegeri. Declarațiile au fost făcute aseară, la Aleph News.
„Astăzi USR nu este unde trebuie. Nu am văzut niciun progres notabil în USR. (…) Tensiunea acum este foarte mare. Mi-ar plăcea să spun că nu există acum riscul ruperii. Există și alte falii în USR, nu numai cea dintre USR și PLUS.
Cătălin Drulă trebuie să oprească hemoragia din USR. Oamenii care pleacă din USR au tras foarte mult pentru partid. Rezultatul este că de 3 ani scădem în sondaje. Biroul Național USR trebuie să-și recunoască greșelile. Cu aceiași oameni și metode se va eșua. Congresul USR a trebui declanșat imediat. Pentru organizarea Congresului USR trebuie 2 luni.
În USR trebuie să existe un președinte care să-și asume mandatul până la capăt. Am putea avea un Congres în USR în perioada aprilie – mai”, a spus acesta, punctând că nu trebuie pregătite doar alegerile interne, ci că trebuie lucrat inclusiv inclusiv pentru prezidențialele din 2024: „Ca să avem șanse în 2024, în 2022 trebuie să avem un proces intern clar prin care să selectăm candidatul în 2023. Îmi doresc să ne fie greu să alegem între 3-5 prezidențiabili. Trebuie să avem alegeri corecte în USR. Președintele USR nu trebuie să fie automat și candidatul la Președinție”.
Darău a și explicat de ce consideră că partidul este tras în jos, chiar din interior. Totodată, a atras atenția că cel care conduce în acest moment USR – Cătălin Drulă – are de fapt o singură misiune: să facă un pas în spate. Și, din ce a dezvăluit acesta pentru sursa citată, în USR se pregătește o alternativă, din partea unei grupări din care face parte.
„În USR este aceeași majoritate în Biroul Național de 4 ani și jumătate. Echipa Ghinea – Barna – Drulă s-a rupt de Dacian Cioloș și a generat o nouă confruntare. Obiectivul USR trebuie să fie extern, dincolo de certuri. În USR, liderii mai degrabă au renunțat. Este greu să reziști. Responsabilitatea înseamnă să rămâi până la capăt. (…)
Eu vorbesc de probleme mari de sistem în USR. Nu e firesc ca dintr-o filială să fie trimiși mai sus oameni care susțin o singură grupare. Am atras atenția despre aceste sisteme care nu dau un rezultat corect și incită la comportamente umane exagerate. Și la noi s-a auzit despre acele autobuze ca anumiți oameni să câștige alegerile. Noi suntem alternativa reală în USR PLUS. Am propus un referendum în USR, nu s-a declanșat niciodată, cu încălcarea statutului. (…)
Noua conducere din USR este de fapt vechea conducere. Noua conducere trebuie să schimbe macazul. Noi suntem „echipa Curaj”: Allen Coliban, eu, Nicu Ștefănuță, Cătălin Teniță, Mihai Polițeanu. Președintele USR ales prin vot universal are cea mai mare legitimitate. Cătălin Drulă trebuie să declanșeze alegeri în USR. Trebuie să vorbim despre performanța Biroului Național USR. Instabilitatea internă a liderului USR este nefericită. Nu e ușor să tranșezi problematici grele în USR. Președinții USR ar trebui să fie mai bine conectați cu membrii USR. În Biroul Național USR s-au preferat luptele. Mai bine se închideau într-o cameră până ieșea fum. Eu chiar cred că avem nevoie de reformă în USR”.
Firește, după toate aceste declarații, Darău a confirmat nu a renunțat la ideea de a conduce partidul și a dezvăluit și câteva planuri de viitor: „Sunt în această echipă Curaj cu care voi discuta. (…)
Echipa funcționează, suntem împreună, suntem chiar mai mulți decât am fost la momentul alegerilor, încercăm să strângem toate energiile din USR PLUS care sunt nemulțumite de stadiul actual, să venim cu soluții pentru partid și să ne constituim de fapt în alternativa – nu în calea 3, nu în calea 5 – în actuala paradigmă pe care echipa care a condus USR PLUS în ultimii 4 ani și jumătate.
Vrem să demonstrăm că avem o viziune pentru partid diferită și care va duce la performanță. Indiferent de facțiuni, în USR trebuie să fie o echipă unită. (…) Echipa Curaj s-a lărgit: sunt oameni de la USR și PLUS. Noi nu am săpat falii între USR și PLUS. Trebuie să respectăm drepturile și libertățile în interiorul USR. Trebuie să ne conectăm cu oamenii.
În USR este nevoie de un reset, de o schimbare majoră de macaz. Este tentația de a accepta că scădem în sondaje doar ca să fim aceiași la butoane în USR. Nu pot să ignor istoricul lui Cătălin Drulă. Dacă Drulă merge pe aceeași linie, cu aceleași metode, mă diferențiez fundamental. Voi propune o alternativă fundamental diferită de echipa Barna”, a avertizat Darău.