Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat lansarea aplicației pentru verificarea certificatelor verzi, care atestă vaccinarea, testul negativ Covid sau trecerea prin boală, și pentru telefoanele cu sistem de operare iOS. Astfel, acestea se adaugă variantei Android, precum și variantei web a aplicației Check DSS. Persoanele care folosesc iPhone sau iPad pot descărca gratuit aplicația Check DCC din magazinul AppStore.
Potrivit STS, începând de astăzi, verificarea autenticității, precum și valabilitatea certificatelor verzi se va putea face și prin aplicația dedicată pentru dispozitive iOS. Totodată, reprezentanții STS au transmis că Check DCC, dezvoltată de STS, este singura aplicație oficială aprobată prin legislația națională pentru verificarea certificatelor în România. Mai mult, subliniază aceștia aplicația Check DCC nu înregistrează și nu reține datele certificatelor verificate.
Reamintim că certificatele verzi atestă faptul că persoanele: s-au vaccinat împotriva Covid-19; s-au testat și au un rezultat negativ în evidențele autorităților medicale; s-au recuperat după COVID.
Astfel, până la data de 20 noiembrie 2021, în România au fost generate aproape 9 milioane de certificate digitale UE privind COVID-19, prin intermediul platformei de certificare, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
STS anunță că cele mai multe astfel de certificate, 228.849, au fost descărcate în 26 octombrie, aceea fiind a doua zi de când s-a impus obligativitatea prezentării documentumentului la accesul în diverse spații, precum marile centre comerciale.
Totodată, versiunea aplicației Check DCC pentru telefoanele Android a fost descărcată de 463.380 de ori din magazinul de aplicații Google Play.
Potrivit CNCAV, la raportarea făcută vineri, 19 noiembrie, 7.118.016 de persoane au schema completă de vaccinare, dintre care 1.750.833 sunt cu serul de la Johnson&Johnson, cu administrare în doză unică.
Câtă vreme este valabil certificatul verde
Recent, medicul Valeriu Gheorghiță a afirmat că „termenul de valabilitate” al certificatului verde european este până 30 iunie 2022, potrivit unei decizii la nivelul Comisiei Europene.
„În momentul în care s-a stabilit, la nivelul Comisiei Europene, această valabilitate, s-au luat în calcul două aspecte: care va fi perioada până la care se va întinde această situație pandemică, cu risc crescut de număr de cazuri și impactul pe sistemul social, sistemul medical și sistemul economic. Din acest punct de vedere s-a considerat că o perioadă de un an de zile de când a fost implementat este una rezonabilă”, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Acesta a precizat că un alt argument în plus pentru această perioadă de valabilitate a fost estimarea protecției pe care populația o are după vaccinare. „Aveam date la 6 luni, la 8 luni, la momentul respectiv și atunci se preconiza protecție care se va menține cel puțin un an de zile. Faptul că, între timp, vedem că ne confruntăm cu acest val 4 general de varianta Delta, mult mai contagioasă, mult mai transmisibilă, și care generează mai multe cazuri de îmbolnăvire și are și această capacitate de a ocoli parțial răspunsul imun după boală sau după vaccinare, s-a impus efectuarea dozei booster, la minim șase luni de la prima schemă de vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Pe de altă parte, tot Comisia Europeană afirma în luna martie, că sistemul certificatelor verzi reprezintă o măsură temporară, ea urmând să fie suspendată imediat ce Organizația Mondială a Sănătății va declara sfârșitul pandemiei. De altfel, scopul înființării certificatului verde a fost de a pune într-un singur document informațiile cu privire la vaccinare, testul PCR sau imunitatea naturală.