„Epopeea” Elenei Udrea este departe de a se sfârși, în ciuda faptului că are o condamnare definitivă.
Înainte de a fi extrădată din Bulgaria, Udrea a făcut o nouă cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv o contestaţie la executare, care va fi judecată de Completul de 5 Judecători, însă nimeni nu se grăbește, dat fiind că primul termen a fost stabilit pentru 10 octombrie.
Noroc însă că aceasta a mai formulat și alte cereri în anii anteriori, astfel că astăzi are termen într-un alt dosar care va fi analizat de Completul de 5, anume un recurs în casație.
De altfel, tot de la un Complet de 5 al ÎCCJ a venit și condamnare definitivă a Elenei Udrea la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute de pe 7 aprilie, respectiv o contestație în anulare aflată în apel. Prin această decizie s-a respins „cu majoritate, ca nefondate, contestatiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie – Directia Natională Anticoruptie şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017”.
Or tocmai această majoritate în luare deciziei, în condițiile în care unul dintre judecătorii completului, chiar președintele, a avut o altă opinie, o face pe Elena Udrea să considere că dosarul său ar fi putut avea o altă finalitate. Sau poate avea încă, potrivit unei postări de pe Facebook.
Chiar și din penitenciar, Udrea vrea să aibă impresia unei anume libertăți – cel puțin în ceea ce privește prezența pe social media, și să își țină la curent urmăritorii. Ieri, aceasta puncta asupra unor anume interese legate de condamnarea sa.
Cum ar veni, „cine se teme de rejudecarea Galei Bute?”. Însă Udrea doar pune întrebarea și nu răspunde în concret, ci face doar o aluzie: „Cineva care nu mai poate da ordine judecătorilor astăzi așa cum o făcea în trecut, pentru că azi nu mai există „sistemul paralel de justiție”, a pus la cale un plan bine ticluit prin care a manipulat judecători și i-a determinat prin intoxicări să se răzgândească în dimineața zilei de 7 aprilie și să îmi respingă contestația în anulare. Cineva care este disperat să nu se rejudece Gala Bute pentru ca eu să rămân condamnată ilegal!”.
Și, din perspectiva sa, „dacă dosarul Gala Bute este rejudecat de către judecători independenți, singura soluție posibilă este ACHITAREA MEA! Nu uitați, este vorba despre dosarul în care singurele probe în acuzarea mea sunt declarațiile celor 3 denunțători, care au rămas liberi ca urmare a acestor declarații mincinoase!
Asta nu a contat pentru judecătorii „sistemului paralel”, Florentina Dragomir sau Ionuț Matei, care, puși cu mâna în completele care m-au judecat, au executat ordinul de condamnare a mea, împotriva oricăror evidențe din dosar. Eu am avut curajul să vin în România acum 3 ani de bunăvoie, să mă supun rejudecării dosarului Gala Bute, crezând că justiția a devenit corectă și independentă după Decizia nr. 685/2018 a CCR și că voi avea parte de lege și dreptate de data asta!
Abuzul făcut acum împotriva mea este mai mare chiar decât ceea ce au făcut Florentina Dragomir și Ionuț Matei, care măcar s-au prefăcut că mă judecă 3 ani”.
Acum mi se spune clar „ție nu vrem să îți aplicăm legea, în cazul tău nu vrem să respectăm nici legea, nici decizia CCR, nici cea a CJUE, nu vrem să respectăm nimic””.