Poluarea și gunoiul dăunează bugetului de la Primăria Sector 4

Garda Națională de Mediu a amendat primăria condusă de Daniel Băluță cu peste 100.000 de lei în ultimele 18 luni

Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță, a fost taxată de Garda Națională de Mediu cu patru amenzi în valoare de 115.000 de lei din cauza poluării, dar și a gunoaielor de pe raza acestui sector, potrivit Newsweek România.

Cele patru amenzi au fost date în ultimele 18 luni, toate în mandatul lui Daniel Băluță, astfel că acesta nu poate da vina pe „greaua moștenire”, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri când se schimbă conducerile.

Concret, operatorul de salubritate din Sectorul 4, Rosal Grup a fost amendat în luna iunie cu 50.000 de lei pentru „funcționarea fără Autorizație de Mediu și sancțiune complementară de suspendare a activității până la obținerea Autorizației de Mediu”, potrivit unui raport al GNM, publicat în luna iunie.

Anul trecut, Primăria Sectorului 4 mai primise o amendă de 50.000 de lei pentru că nu a luat măsuri privind salibrizarea sectorului.

Garda Națională de Mediu a transmis că „în luna august 2020 a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 50.000 lei pentru nerealizarea măsurilor impuse prin actele de constatare, respectiv pentru neluarea măsurilor de salubrizare a razei teritorial administrativă, conform OUG nr. 195/2005, privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare”, relatează publicația citată.

Doar 15.000 de lei din cauza poluării

Potrivit Newsweek România, Garda Națională de Mediu a amendat Primări Sectorului 4 pentru fondul nerealizării măsurilor din Planul Integrat de Calitate a Aerului. Anul trecut, în luna februarie, a fost dată o amendă în valoare de 7.500 de lei, iar la un an după, perioadă în care trebuiau să fie luate măsurile solicitate de GNM, pentru neconformare a mai fost aplicată o amendă, cu aceeași valoare.

Negoiță de la Sectorul 3, amenzi pe bandă rulantă

Rosal face curat în Sectorul 4 din 2017

Rosal Grup colectează deșeurile de pe raza Sectorului 4 din 2017, în urma unei licitații organizate de Primăria Sectorului 4. Contractul-cadru a fost câștigat de Rosal, în 2018, pentru suma de 391.128.727 lei fără TVA. Până în prezent s-au semnat 15 contracte subsecvente, cel mai recent fiind încheiat în octombrie 2020, în valoare de 8.784.719,18 lei, potrivit SEAP. Toate cele 15 contracte „adiționale” însumează aproximativ 227 milioane lei.

Poate că amenzile sunt bine venite, doar că ele sunt plătite tot din banii contribuabililor, care astfel sunt principalii pierzători în „războiul gunoaielor”, indiferent de UAT-ul „taxat”.

Garda de Mediu a amendat Primăria Sectorului 1 cu 160.000 de lei

Articolul precedentOrban le cere liberalilor să aleagă noul președinte PNL folosind discernământul
Articolul următorCiolacu îl desconsideră pe Vîlceanu. „Nu este chiar din produsele high class ale PSD”