Chiar dacă reprezentanții PSD și PNL s-au tot întrecut în declarații privind bunele intenții pe care le au față de cel de-al treilea partener al coaliției, primarul UDMR al municipiului Sfântu Gherghe, Antal Arpad, a dezvăluit că, într-adevăr, zvonurile sunt adevărate: formațiunea din care face parte se dorește a fi înlăturată de la guvernare.
Declarația a fost făcută pentru Agerpres, unde edilul Antal Arpad a spus clar că PNL dorește să preia portofoliul de la Dezvoltare, unul dintre cele trei ministere care în acest moment au miniștri din partea UDMR.
Totodată, Antal Arpad a vorbit și despre faptul că există mari șanse ca Ministerul Sportului să fie comasat, ceea ce înseamnă încă o pierdere pentru UDMR.
Fost deputat în legislatura 2004-2008 și ulterior ales primar, Antal Arpad conduce municipiul Sfântu Gheorghe din 2008, din partea UDMR, partid în care deține și funcții de conducere și, implicit, s-ar putea spune că are cunoștință despre discuțiile care au loc în cadrul negocierilor privind formarea viitorului Guvern.
Ceea ce a subliniat Antal Arpad a fost că, totuși, „UDMR nu doreşte să părăsească coaliţia”, însă totul depinde modul în care vor decurge negocierile.
„Noi considerăm că miniştrii noştri sunt eficienţi. Nimeni nu le reproşează absolut nimic. Noi am solicitat respectarea acordului politic privind rotativa, acord politic din care noi nu facem parte, nu am fost parte la semnarea acestui acord politic privind rotativa. (…)
Am fost foarte surprinşi de solicitarea PNL privind cedarea Ministerului Dezvoltării către PNL. În mandatul nostru MDLPA a devenit un minister funcţional, cu multiple programe de investiţii din fonduri naţionale şi europene şi la întrebarea de ce nu putem continua la acest minister, nu am primit niciun răspuns. (…)
Noi nu suntem parte a acelui acord şi ni s-a spus ‘trebuie reduse ministerele’. Am spus: ‘Am înţeles, susţinem şi acest lucru, să se reducă numărul de ministere, inclusiv un minister de la UDMR, Ministerul Sportului, să fie integrat într-un alt minister’.
Şi această solicitare a venit în timp ce purtătorul de cuvânt al PNL declara că PNL nu doreşte să ia de la UDMR Ministerul Dezvoltării, ceea ce este cu atât mai ciudat. Nu ştiu ce se va întâmpla, vom vedea”, a explicat Antal Arpad pentru sursa citată.