Sursa: Facebook

În ultima vreme, în PNL au apărut voci care susțin ca partidul să preia de la UDMR unul dintre cele trei portofolii încredințate ca urmare a formării actualei coaliții de guvernare, însă oficial liberalii se feresc să vorbească deschis.

Astăzi, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a explicat că momentan nu este avansat un astfel de scenariu, în condițiile în care și liderul UDMR, Kelemen Hunor, era destul de sigur că Mediul, Dezvoltarea și Sportul, ca ministere, rămân cu aceiași miniștri.

Și, din ceea ce a declarat Stroe la Digi24, citat de Știri pe Surse, nu se pune problema ca rocada să afecteze portofoliile UDMR, înțelegerea liderilor coaliției vizând modificări în ceea ce privește persoana premierului și ministerele de Finanțe, Justiție, Transporturi, Investițiilor și Proiectelor Europene, plus Secretariatul General al Guvernului.

Este mult prea departe a avansa asemenea scenarii. Până la urmă, fiecare situație se analizează și, bineînțeles, se iau decizii. Dacă este să fim obiectivi, în momentul de față, UDMR deține 3 portofolii, aceeași pondere pe care a avut-o în decursul istoriei în Parlament, undeva la 5-6 procente, care este scorul lor constant.

Nu sunt niciun fel de probleme. Câteodată au mai multe poziții, câteodată mai puține. Nu cred că putem avansa cu discuția astfel încât să ne gândim la o diminuare a numărului de mandate în viitoarea structură guvernamentală. La fel, aceste discuții se vor purta la vremea respectivă, nu este cazul în momentul de față”, a punctat Ionuț Stroe.

Discuția nu este chiar ruptă din context în condițiile în care astăzi PNL și PSD au decis să înlăture reprezentantul UDMR din conducerea ANRE, fostul vicepreședinte, Zoltan Nagy-Bege, fiind lăsat fără nicio funcție, nemaifiind nici măcar membru. Astăzi, parlamentari au votat președintele ANRE în persoana lui George Niculescu, care a fost ales cu 254 de voturi pentru, în timp ce vicepreședinte a fost ales Gabriel Andronache, cu 263 de voturi pentru. Susținut de PNL, Niculescu este secretar de stat în Ministerul Energiei, iar Ionuț Stroe a avut o explicație privind poziția față de UDMR:

Sunt negocieri care de fiecare dată se poartă în cadrul Coaliției. Aceste negocieri reglează corecta reprezentare a fiecărui partid ca pondere în cadrul acestor funcții desemnate de către Parlament. Nu există tensiuni în Coaliție și vă pot asigura că această Coaliție de Guvernare nu stă într-un singur vot, într-o singură poziție de membru în cadrul acestui Consiliu de coordonare a activității ANRE.

Nu este vorba de o înlăturare, este vorba de o corectă reprezentare a fiecărui partid în Parlament, ca de fiecare dată. Sunt încă câteva negocieri, situația se va regla, Coaliția nu stă într-un singur vot pe o poziție în cadrul acestui Consiliu din cadrul ANRE. Până la urmă, știți foarte bine, aceste decizii sunt luate în directă reprezentare cu fiecare partid din Parlament, în funcție de numărul de mandate, în funcție de ponderea pe care fiecare o are și sunt absolut firești”.

Articolul precedentPreședintele AJVPS Neamţ, sub control judiciar; mită pentru a închide ochii la braconajul cinegetic
Articolul următorAlina Gorghiu, despre pensia premierului Ciucă: „A fost în teatrele de operaţii şi gloanţele treceau la propriu pe lângă urechile domniei sale”