Florin Cîțu (captură video Antena 3)

Premierul Florin Cîțu a ajuns duminică, la prânz, în zona afectată de inundațiile istorice din județul Alba. Acesta s-a întâlnit la sediul Primăriei Ocoliş cu primarii celorlalte localități afectate, unde au analizat situația și le-a dat acestora asigurări că sinistrații vor primi despăgubiri din partea Guvernului.

„Fac apel la cei care au fost afectați să ia legătura cu primăriile. Am vorbit cu primarii, toate zonele afectate vor primi ce trebuie. Sunt sume fixe, dar dacă va fi nevoie, o să suplimentăn. Acum e importantă siguranța oamenilor. Cei din Moldova au primit banii. Au fost inundații și acolo și în Ardeal și aici se vor primi bani pentru reparații”, a declarat premierul Florin Cîțu, citat de Digi 24.

Guvernul va acorda ajutoare de urgență celor afectați de inundații

La discuţii au participat edilii din Ocoliş, Roşia Montană, Câmpeni, Abrud. Alături de premier au fost ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

„Ce este foarte important este că nu avem victime. Sigur sunt pagube materiale însemnate, dar unul din motivele pentru care noi suntem astăzi aici și echipele de evaluare sunt în teren este acela de a asigura cetățenii din aceste localități încercate că vor primi de urgență ajutorul necesare. Solidaritatea în aceste momente este foarte importantă și necazul care s-a abătut în urmă cu câteva zile peste aceste 13 localități, din care patru grav afectate, trebuie să găsească un răspuns urgent la Guvern”, a spus Lucian Bode, potrivit Antena 3. Din evaluările făcute de prefectul județului Alba, sunt peste 120 de case afectate și aproape 300 de cetățeni evacuați.

Alba, precipitații istorice

Precipitații de 250 l/mp au fost înregistrate noaptea trecută de joi spre vineri la stația hidrometrică Ocoliș de pe Valea ierii, potrivit unui comunicat de presă transmis de Apele Române.

Reamintim că în luna mai, în zona de Nord-Vest, cel puțin șase localități au fost lovite de inundații, după ploaia din 13 mai, care a durat numai trei ore, dar a avut efecte dramatice. 160 de oameni au fost evacuați din calea viiturii, iar mulți dintre ei au fost scoși cu barca din propriile case.

Totodată, pe fondul formării ciclonului în Marea Neagră, din urmă cu o lună, mai multe județe din Moldova au fost afectate de ploile torențiale. De altfel, Galațiul a trecut atât în perioada 18-20 iunie, cât și pe 23 iunie, prin ploi abundente, descărcări electrice, vijelii și chiar gringină, pe alocuri apa ajungând și la 1 metru. Numai pe 23 iunie, în 40 de minute, au fost acumulați 80 l/mp, mult peste puterea de absorție a sistemului de canalizare a orașului. Totodată, în urma acestor căderi masive de precipitații, au avut loc o serie de accidente de teren, în diferite zone ale orașului, iar zeci de morminte de prin cimitirele gălățene au fost afectate de volumul prea mare de apă.

Precipitații istorice în vestul României

Articolul precedentPrimarul Piedone vrea eradicarea prostituției și a consumului de droguri din Sectorul 5
Articolul următorAlina Gorghiu, „săgeți” către tabăra lui Orban