Sursa foto: Romania TV

Un bărbat din Buzău, aspirant la un carnet de șofer, a sfârșit ca inculpat într-un dosar de dare de mită.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a vrut să fie sigur că trece de proba traseului din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere, astfel că a rugat o persoană să îi facă „lipeala” cu polițistul care urma să îl examineze. Numai că, în loc să meargă conform planului, ofițerul de poliție și-a anunțat colegii de la Direcția Generală Anticorupție, care au organizat un flagrant.

Astfel, în loc să treacă cu bine de proba practică, pe numele buzoianului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, față de acesta fiind măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Potrivit informațiilor comunicate de DGA, polițiștii anticorupție din Buzău au fost sesizați de ofițerul de poliție, ieri, 17 februarie. Acesta a detaliat că, în calitate de examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, fusese abordat de un bărbat necunoscut, care i-a promis o sumă de bani nespecificată, pentru a favoriza o altă persoană în sensul promovării probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere categoria B.

Din cercetări a rezultat faptul că persoana pentru care fusese oferită mita a fost programată pentru susținerea probei practice (traseu) a examenului de obținere a permisului de conducere în ziua de 17.02.2022, fiind repartizată prin sistemul informatic să fie examinată de către examinatorul auto denunțător în cauză.

Sesizarea a fost înaintată de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, fiind constituită echipă operativă de prindere în flagrant. Astfel, tânărul în vârstă de 28 de ani a fost prins în timp ce îi oferea 1.500 de lei ofițerului de poliție, pentru ca acesta să o promoveze la proba practică a examenului de obținere a permisului de conducere categoria B pe persoana examinată”, se arată în comunicatul DGA.

Articolul precedentIohannis: „Educaţia este, în mod tradiţional, un domeniu important de cooperare cu Africa”
Articolul următorLucian Bode: „România a răspuns „prezent” la multe dintre apelurile de acordare de sprijin internaţional”