Sursa foto: News.ro

Șeful statului a participat, vineri, la cel de-al şaselea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană, de la Bruxelles, unde a fost adoptată Declarația – Viziune Comună pentru 2030.

Liderii statelor prezenți la reuniune au fost de acord să își reînoiască parteneriatul pentru pace, dezvoltare economică durabilă și prosperitate pentru generațiile viitoare.

De altfel, Uniunea Europeană și-a luat angajamentul de a investi 150 de miliarde de euro în următorii opt ani în infrastructură, educație și sănătate în țările africane.

  Europa și Africa se confruntă cu aceleași probleme de securitate

Președintele Klaus Iohannis a participat la panelurile cu temele „Pace, securitate şi guvernare”, respectiv „Educaţie, cultură şi formare profesională, migraţie şi mobilitate”.

Șeful statului a precizat că e nevoie de acțiuni ferme din partea tuturor statelor pentru  păstrarea păcii și securității internaționale. Mai exact, discuțiile au reliefat importanța combaterii eficientă a terorismului la nivel global și sprijinirea eforturilor menite să prevină răspândirea acestui fenomen.

Totodată, Iohannis a mai susținut, în cadrul participării la masa rotundă cu tema „Educaţie, cultură şi formare profesională, migraţie şi mobilitate”, că printre prioritățile sale se numără educația.

„Educaţia este, în mod tradiţional, un domeniu important de cooperare cu Africa, mii de cetăţeni africani, foşti studenţi în ţara noastră, folosindu-şi competenţele dobândite în universităţile româneşti pentru a-şi servi ţările şi pentru a contribui la construirea de punţi de legătură”, a declarat Iohannis, potrivit Admnistrației Prezidențiale.

Șeful statului a amintit că în perioada 2017-2022, peste 17.500 de tineri africani au decis să studieze în România. De asemenea, în fiecare an, aproape 4.000 de studenți din 40 de țări africane se  înscriu anual la universitățile din țara noastră.

„Prezenţa lor îmbogăţind viaţa academică şi stimulând o mai bună înţelegere între oamenii de pe cele două continente”, a spus Iohannis, potrivit sursei citate.

De asemenea, președintele României a adăugat că țara noastră îi va sprijini pe tinerii africani în diverse domenii cum ar fi combaterea dezinformării și gestionarea riscurilor de dezastre. Mai mult, Iohannis a amintit că procesele educaționale din Europa și Africa ar trebui să utilizeze de o manieră mai aplicată digitalizarea.

Klaus Iohannis, posibil candidat pentru funcția de secretar general al NATO

Articolul precedentMinistrul Economiei are planuri mari pentru industria aeronautică din România
Articolul următorFlagrant cu mită: a vrut să își cumpere traseul la școala auto cu 1.500 de lei
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.