sursă foto: Facebook Lavinia Coțofană

Decizia CCR nr.165/2022 este definitivă și general obligatorie. A fost publicată în Monitorul Oficial nr 742/22.07.2022 și subliniază adevăratul rol al celor care sunt avertizori de integritate. CCR s-a pronunțat, după ce Lavinia-Nicoleta Coțofană a fost exclusă din magistratură pentru fapte care aduc atingere imaginii Justiției. Înalta Curte de Casație și Justiție(ÎCCJ) a menținut decizia Consiliului Superior al Magistraturii, lucru care a făcut-o pe Lavinia Coțofană să creadă că se află în fața unei „vulnerabilități” legislative și nu ar fi beneficiat de suficientă protecție din partea statului pentru calitatea de „avertizor de integritate”.

Cu alte cuvinte, Coțofană(n.r. în prezent, consilier juridic la Spitalul „Colțea” București) susține că a fost exclusă din magistratură tocmai pentru că și-ar fi exercitat atribuțiile de judecător în litera legii.

Iată ce i s-a imputat celei despre care toate instanțele din România spun că a încălcat statutul magistraților și nu mai poate fi niciodată judecător:  „Inspecția Judiciară s-a sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea de către autoarea excepției a următoarelor abateri disciplinare: exercitarea funcției cu rea-credință, prin faptul că ar fi sesizat „în grabă“ Ministerul Public; neglijență în serviciu, prin faptul că nu a pus în discuția părților sesizarea organelor de urmărire penală (deși autoarea susține că realizase acest act procesual, chiar dacă nu era obligatoriu); folosirea funcției în interesul Direcției Naționale Anticorupție, prin faptul că a transmis delegațiile în cauză prin poșta instanței, și nu prin serviciul poștal obișnuit; încălcarea obligației de confidențialitate, prin transmiterea datelor către Ministerul Public și prin pretinsa audiere a unor minori în prezența soțului, în biroul autoarei (scop în care autoarea susține că au fost compilate imagini pentru a fi produse probe). Autoarea excepției arată că, la data de 31 octombrie 2016, a fost sancționată de Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul căruia a fost judecată de un complet format inițial din opt judecători, din care până la sfârșitul ședinței, care s-a încheiat după ora 24.00 a respectivei zile, au rămas doar șase, fiind astfel încălcat principiul continuității completului(….), este doar un fragment din textul Deciziei CCR mai sus menționate.

CCR a spulberat ultima speranță a exclușilor din magistratură: protejarea unui avertizor de integritate NU poate conduce la încălcarea unui statut profesional

La CCR, Lavinia-Nicoleta Coțofană a fost reprezentată de avocatul Augustin Zegrean(n.r. fost președinte al CCR). El a susținut că sancționarea disciplinară a clientei s-a produs în baza faptului că legiuitorul nu a stabilit clar diferența dintre autoritățile statului(unde s-ar încadra și autoritatea judecătorească)și instituțiile statului în contextul protejării celor care sesizează presupuse fapte de natură penală și se numesc „avertizori de integritate”. Este vorba despre Legea 571/2004 și o puteți citi integral aici. Mai exact, magistraților le este recunoscută calitatea de „avertizor de integritate”, însă, prin acest instrument de luptă împotriva derapajelor din instituțiile publice, un mecanism al democrației, nu se poate încălca un statut profesional, cum este cel al magistraților, în cazul Laviniei Coțofană. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate invocată de aceasta NU a afectat soluționarea cauzei de la Înalta Curte de Casație și Justiție, CCR a respins-o ca inadmisibilă.

Prin urmare, excluderea Laviniei Coțofană din sistemul de Justiție rămâne definitivă, iar cei care pretind că sunt într-o situație similară nu mai pot invoca această excepție de neconstituționalitate, urmare a Deciziei CCR.

Citește mai mult despre Lavinia Coțofană aici.

Articolul precedent5.000 lei, mită oferită unui șef de poliție din Vâlcea pentru a „îngropa” un dosar
Articolul următorPremierul Ciucă, convins că România este un „candidat serios la integrarea în Spațiul Schengen”
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”