Vlad Voiculescu a făcut primele declarații, la două zile după ce a fost demis de la conducerea Ministerului Sănătății. El a spus că încheie cele 113 zile de mandat care au fost unele de ciocniri ale mentalităților.

„M-am gândit mult care să fie abordarea. Aș prefera să fiu sincer și să spun că mi-e teamă pentru oamenii din țara asta, pentru cei care au nevoie de ajutor, care sunt văzuți de politicieni doar ca electorat, pentru cei care așteptau o schimbare și care au văzut că dacă superi prea tare sistemul nu mai e nevoie de argumente pentru a te elimina”, a declarat fostul ministru, Vlad Voiculescu, în conferința de presă.

Ministerul în colaps

Vlad Voiculescu a precizat că portofoliul preluat de el, în decembrie, era în colaps, cu numeroase vulnerabilități. „Am crezut că premierul numit de coaliție nu va folosi forța pe care i-am dat-o pentru rațiuni care țin ai degrabă de cariera sa politică. România are nevoie de politicieni care să acționeze în interesul oamenilor. Cred că am greșit în anumite aspecte, când m-am așteptat la o anumită decență în vremuri de pandemie, din partea unor politicieni sau a unei părți a presei. Am crezut că am ieșit din epoca epoleților, a privilegiilor”, a mai spus acesta.

De asemenea, fostul ministru a trimis și câteva săgeți înspre premierul Florin Cîțu, pe care ironic l-a numit „primul epidemiolog al țării”, precizând că gestionarea pandemiei, așa cum s-a petrecut în ultimele luni, „a avut parte de câteva episoade pe care publicul le-a realizat mai puțin. Premierul României discutând aproape niciodată cu MS, premierul lansând targeturi, ținte, fără să discute cu nimeni, premierul României transformându-se în primul epidemiolog al țării, vorbind de lucruri pe care nu le cunoștea, pe care nu le-a discutat cu experții”, a mai spus Voiculescu.

Moldovan, necondiționată politic

Prezentă la conferința de presă, Andreea Moldovan a spus că a venit în echipa ministerului la solicitarea lui Vlad Voiculescu. „Știam că are planuri bune. Am apreciat că nu am fost condiționată politic. Am putut veni cu problemele pe care le cunoșteam și să încerc să le rezolv. Am avut avantajul că am știut ce se întâmplă în spitale și am comunicat constant cu ei. Am lucrat până noaptea târziu împreună, am regretul că mai erau niște ordine care trebuiau să iasă, inclusiv cel privind igiena și curățenia din spitale. Mai aveam și testarea în farmacii, sper să nu se încheie aici”, a declarat medicul Andreea Moldovan.

Fostul secretar de stat și-a încheiat declarația și mandatul cu o solicitare, către presă. „Este important să fim deschiși și să dorim să prezentăm adevărul. Să fim calmi și obiectivi. Situația din țară e gravă, avem nevoie de solidaritate”, a spus Moldovan.

Baciu (secretar MS) vrea locuri suficiente la ATI, dar și reducerea numărului de infectări

Articolul precedentAna Birchall nu vrea să se amestece în „ciorba lungă și acră din politica dâmbovițeană”, dar are un sfat
Articolul următorPNL este gata să preia Ministerul Sănătății. Rareș Bogdan: „Suntem pregătiți pentru orice”