Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a făcut o serie de declarații, la Antena 3, cu privire la schimbările politice din ultimele zile și a afirmat că PNL nu va da înapoi și că nu își va schimba premierul. Mai mult decât atât, el susține că partidul este pregătit să dea un înlocuitor pentru Ministerul Sănătății, numind și trei variante: Cristian Bușoi, Nelu Tătaru sau Andrei Baciu.

Rareș Bogdan a transmis și un scurt mesaj către USR-PLUS: „Sper să treacă peste orgolii și să nu împingă liberalii spre o guvernare minoritară”, iar în momentul în care a fost întrebat despre o posibilă criză guvernamentală a răspuns cu versuri din „Scrisoarea a III-a”, de Mihai Eminescu: „De-o fi una, de-o fi alta, / Ce e scris și pentru noi, / Bucuroși le-om duce toate, / De e pace, de-i război”.

Potrivit acestuia, criza politică se va încheia în câteva zile, iar PNL va rămâne la guvernare. Partidul nu își va da jos propriul Guvern după modelul PSD, iar Florin Cîțu va fi în continuare premier, consideră prim-vicepreședintele PNL. În același timp, Rareș Bogdan își dorește ca USR-PLUS să găsească cât mai repede un înlocuitor pentru Vlad Voiculescu: „Cred că vor înțelege colegii noștri din USR-PLUS că este mai important să guvernăm România în această perioadă critică”.

„Există formula prin care criza se încheie printr-o înlocuire a lui Vlad Voiculescu, noi nu credem că se întâmplă altfel, iar dacă nu se va încheia prin înlocuirea sa atunci sper că toți cei responsabili din USR-PLUS să continue, iar noi vom continua cu mandatul de la Ministerul Sănătății preluat de Florin Cîțu și delegat domnului Baciu pentru a guverna România.

„Nu renunțăm nici la Cîțu, nici la guvernare”

Rareș Bogdan se arată încrezător în puterea partidului de a evita o criză politică și își arată, încă o dată, susținerea pentru premierul Florin Cîțu. Mai mult decât atât, el nu își dorește nici renunțarea la guvernare și afirmă că „în acest moment nu este loc de negocieri politice și schimbări de formule guvernamentale”.

„Cred că domniile lor înțeleg responsabilitatea actului de guvernare și înțeleg că nu suntem permanent în campanie electorală. Să mergem mai departe, nu cred că orgoliile vor întuneca rațiunea lui Cioloș, Barna, Tudorache sau Pîslaru. Sunt convins că vor înțelege momentul și că nu ne vor împinge spre un Guvern minoritar”.

Rareș Bogdan își dorește să se continue guvernarea în această formulă de coaliție, dar și să existe o responsabilitate a guvernării. El transmite că PNL nu se sperie de alegerile anticipate, însă consideră că este o iresponsabilitate să se ajungă în acel punct: „Suntem pregătiți pentru absolut orice, important este să guvernăm, să aducem investiții străine în România”.

Articolul precedentVoiculescu, „săgeți” spre premierul Cîțu
Articolul următorBucurești, fără servicii de deratizare și dezinsecție. Eco Igienizare, cu activitatea blocată și salariile neplătite de luni de zile