Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a transmis că agențiile de turism nu poată răspunderea pentru modificarea încadrării destinației turistice între data achiziționării pachetelor și data întoarcerii. Precizarea ANAT, făcută într-un comunicat de presă, vine în contextul în care parte dintre țările preferate ca destinații turistice pentru români au intrat pe lista roșie, ce a adus cu sine și o serie de măsuri la revenirea în România, printre acestea cea cu privire la carantinarea pentru 14 zile a persoanelor nevaccinate.

În ultimele săptămâni, mai multe țări care sunt destinații turistice pentru români, precum Grecia sau Turcia, au intrat pe lista roșie. În acest caz, turiștii nevaccinați cu vârstele de peste 16 ani trebuie să-și asume carantina la revenirea în țară. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) subliniază că agențiile de turism nu poartă răspundere pentru modificarea încadrării destinației între data achiziționării serviciilor turistice și data întoarcerii, ci pentru buna organizare și derulare a pachetului turistic.

 se arată într-un comunicat al ANAT

ANAT recomandă încheierea de asigurări storno și de călătorie

De altfel, președintele Consiliului Regional Centru al ANAT, Cristian Vlad a ținut să precizeze că în prezent există posibilitatea vaccinării, care este la îndemâna pentru majoritatea turiștilor.

„Decizia intrării anumitor țări pe lista roșie, respectiv galbenă din punct de vedere al riscului epidemiologic aparține Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) iar culorile sunt raportate strict la situația epidemiologică a României. De exemplu, Turcia este roșie pentru România dar poate fi verde sau galbenă pentru altă țară. În ultima vreme, agențiile de turism s-au confruntat cu turiști nemulțumiți care au rezervări în special în țările aflate pe lista roșie și care solicitau returnarea banilor sau reprogramare. Menționăm că agențiile nu poartă vreo responsabilitate pentru intrarea unei țări pe lista roșie, cât timp acea destinație este deschisă. În plus, există posibilitatea vaccinării, în prezent, la îndemână pentru majoritatea turiștilor, alături de dovada trecerii prin boală, deci imunizare”, a spsu Cristian Vlad, în respectivul comunicat.

Totodată, ANAT mai precizează că în cazul intrării unor țări pe listele roșii sau galbene, atât timp cât granițele sunt deschise, rămâne în vigoare contractul cu turistul. De asemenea, ANAT le recomandă turiștilor încheierea de asigurări storno, respectiv de călătorie, tocmai pentru a evita nemulțumirile ulterioare.

Potrivit CNSU, pe lista roșie a României se află: Spania, Marea Britanie, Israel, Franța, Thailanda, Grecia, Turcia, Portugalia și Maldive, doar din rândul țărilor preferate de români pentru vacanțe.

CNSU. Grecia se alătură Spaniei și Marii Britanii pe lista roșie

Articolul precedentSecretarul general PSD cere demisia lui Cîțu și alegeri anticipate
Articolul următorOrban: „Cîțu să le ceară scuze cetățenilor”