Foto: DIICOT

 Procurorii DIICOT fac, joi dimineață, 61 de percheziții la persoane suspectate de trafic de droguri de mare risc, din județele Timiș. Hunedoara și Caraș-Severin. Ele se ocupau cu introducerea în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Vor fi puse în aplicare 34 de mandate de aducere.

Cum era organizată gruparea infracțională

Din cercetări a rezultat că mai multe persoane ar fi organizat o grupare infracțională, care ar fi acţionat în județul Timiș. Ele se ocupau cu traficul de droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, amfetamină, precum și operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

La acțiuni participă și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara și inspectoratelor de jandarmi județene Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. Drogurile ar fi fost  distribuite  prin intermediul coletelor expediate din Spania, pentru cannabis.  De asemenea, se făceau comenzi plasate pe o rețea online, pentru amfetamină sau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, dar și culturi ilicite organizate indoor sau outdoor, din județul Timiș.

Drogurile, vândute direct pe stradă

Gruparea ar fi fost împărțită pe mai multe paliere. Este vorba de un grup care se ocupa de organizare și coordonare,  un grup  intermediar se ocupa cu aprovizionarea, transportul și depozitarea, iar un grup se ocupa cu distribuția pe stradă a drogurilor.

Palierul furnizorilor este format din cetăţeni români, stabiliţi în Spania, care asigură procurarea drogurilor de risc din culturile de canabis din acea ţară şi livrarea acestora către membrii grupării din România. Palierul depozitarilor și dealer-ilor ” en gross” este format din persoane specializate în primirea unor cantităţi mari de droguri de risc din Spania, depozitarea, manipularea şi distribuirea acestora către ceilalţi membrii ai grupării infracţionale care acţionează în Timişoara. Palierul clienților este format din clienţii fideli ai celor din cel de-al doilea palier, care cumpără în mod organizat şi constant canabis în baza unor relaţii de încredere reciproce. Din acest grup fac parte atât dealeri mari de droguri, care cumpără cantităţi de un kilogram sau mai mult, cât şi dealeri mici, care cumpără cantităţi moderate de canabis, între 100 şi 500 grame,  aceştia fiind specializaţi în vânzarea aceluiaşi tip de drog.

Ani grei de închisoare pentru cei care ucid sau maltratează animale

Articolul precedentMinistrul Agriculturii, mesaj liniștitor: În România nu va fi o criză alimentară
Articolul următorMinistrul Vasile Dîncu: Nu cred că Rusia vrea să atace Polonia și România