sursa foto: Monitorul Cluj

În noaptea de duminică spre luni, încă două milioane de teste rapide non-invazive vor ajunge la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar testele vor fi trimise în teritoriu în cursul zilei de luni.

Mai mult, societatea comercială care va aduce aceste teste avea termenul de livrare în data de 20 decembrie 2021. Camioanele sunt pregătite pentru a le recepționa, după care vor fi transportate la inspectoratele școlare din toată țara.

Probleme la nivelul unităților de învățământ privind testarea elevilor

Sorin Cîmpeanu a precizat în urmă cu câteva zile că inspectoratele şcolare din ţară au doar jumătate din testele care ar fi necesare pentru testarea de luni a elevilor. Mai mult, el a dat asigurări că s-au inițiat toate demersurile legale pentru ca testele să ajungă la timp în școli.

Totodată, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a spus că Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a încheiat acorduri-cadru pentru testele non-invazive care să fie distribuite în şcoli iar IGSU încheie contractele subsecvente cu furnizorii. Lipsa testelor din școli a fost provocată de refuzul unor furnizori de a semna contractele pentru livrarea lor. Mai mult, alții au cerut prețuri foarte mari.

Ministrul Educației a postat mai multe videoclipuri în care arată cum se fac testele

Reamintim că ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a postat mai multe filmulețe pe pagina sa de Facebook în care arată cum trebuie testați elevii. Cu toate acestea, sindicatele din Educație au susținut că testele non-invazive nu respectă regulile de siguranță.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret a cerut oprirea distribuirii testelor în școli și distribuirea a unor kit-uri individuale.

Senatorul USR  Ștefan Pălărie l-a criticat dur pe Sorin Cîmpeanu pentru testele de salivă, precizând că sunt „neconforme.”

„Vă dați seama cât #deîncredere vor fi rezultatele testelor în care profesori obosiți și scârbiți de lipsa de respect, vor sta ore întregi să pună cu mâna în punguțe cumpărate de ei căpăcele, bețișoare și pliculețe”, a postat senatorul USR pe pagina sa de Facebook la sfârșitul lunii noiembrie.

Arafat vine cu explicații în cazul testelor non-invazive distribuite în școli: „IGSU semnează doar contractele subsecvente”

Articolul precedentFake news despre varianta Omicron, viral pe Facebook
Articolul următorCozi uriașe la intrarea în țară
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.