Sursa: Captură video

Protestele de astăzi din Piața Victoriei din București au luat o turnură violentă, fiind nevoie de intervenția jandarmilor.

În plus, mai multe persoane au fost rănite, iar polițiștii au anunțat că anumite artere sunt restricționate traficului.

Confruntări astăzi în Piața Victoriei, după ce jandarmii au fost nevoiți să intervină pentru a calma spititele. Unele persoane care au participat la protestele oierilor au exercitat presiuni asupra cordonului de ordine, astfel că au fost folosite gaze lacrimogene.

Pentru prevenirea escaladării situației și protejarea tuturor persoanelor aflate în zonă, forțele de ordine acționează pentru menținerea unui climat de siguranță”, transmitea Jandarmeria Capitalei, în condițiile în care mai multe persoane au fost rănite.

De fapt, protestul anunțat al oierilor din Piața Victoriei nu părea a ridica astfel de probleme. În principal, era vorba despre nemulțumiri legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare.

Numai că anumite persoane, despre care unele voci spun că ar fi agitatori, s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către aceștia. Circulația în zonă a fost oprită, Brigada Rutieră a Capitalei dispunând restricţionarea traficului rutier. În rest, autoritățile și politicienii au încercat, pe rând, să devină o „voce”.

Guvernul a transmis marți că respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar a subliniat că „protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență”.

Este de remarcat faptul că la protestul de astăzi, din Piața Victoriei, nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul de creștere a ovinelor. Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență. Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor”, se arată într-un comunicat de presă.

Și preşedintele AUR, George Simion, a făcut marţi un apel către cei care protestează în Piaţa Victoriei, pentru calm şi responsabilitate, solicitând forţelor de ordine să acţioneze „cu reţinere şi profesionalism”.

Pe de altă parte, președintele Nicușor Dan a condamnat violențele, pe care le-a calificat ca fiind „extrem de grave”.

Condamn cu toată fermitatea astfel de acțiuni și orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă. Atacurile și agresiunile, actele de vandalism, sunt inacceptabile și trebuie sancționate drastic, conform legii. Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament și punerea în pericol a celorlalți cetățeni aflați în stradă”, a transmis acesta pe Facebook.

Articolul precedentJaf de 45.110 euro la un liceu din Hunedoara. La Anghel Saligny Simeria, 181 de abonamente pentru 146 de angajați