Fostul premier Viorica Dăncilă, trasă „pe linie moartă” după eșecul de la prezidențialele din 2019, încearcă să țină ridicat interesul internauților și, periodic, abordează pe Facebook subiecte pe care le consideră de actualitate.
Acum președinte al partidului NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ – NOI, ex-liderul PSD critică modul în care Guvernul tratează chestiunea pensiilor, mai exact majorarea acestora, în condițiile în care, într-adevăr, veniturile au rămas aceleași în fața creșterii prețurilor.
Chiar dacă actualul lider al PSD, Marcel Ciolacu, a opinat recent că pensiile ar trebui să crească cu cel puțin 10% de anul viitor, Dăncilă avertizează că această promisiune nu este una care să ajute, ci sugerează că pensiile ar trebui majorate chiar de luna viitoare, cu un procent mai realist.
Sugestia este una imperativă, pe care Viorica Dăncilă o face în numele NOI, aceasta anticipând și un eventual răspuns, legat de lipsa sumelor necesare, care, din ce consideră aceasta „pot fi obținute prin: reducerea subvențiilor partidelor politice (doar în anul 2022, cele 6 partide politice care beneficiază de subvenții de la stat încasează 258,4 milioane lei), creșterea redevențelor (în România redevența medie este de doar 7%), reducerea cheltuielilor administrației publice centrale conform unui grafic bine stabilit, reforma administrativă la nivel central (în ultima perioadă numărul angajaților a crescut cu peste 1.700 și încă se mai fac angajări), reducerea numărului agențiilor, impozitarea companiilor din energie (prin ordonanța nr. 114 /2018 prețul la energie a fost plafonat la 68 lei / MWh, iar contribuția bănească percepută în domeniul energiei electrice, energiei termice în cogenerare și a gazelor naturale a fost stabilită la 2% din cifra de afaceri realizată de operatorii economici din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate de ANRE)”.
Din ce scrie Viorica Dăncilă pe Facebook, coaliția de guvernare nu doar că trebuie să se gândească la aceste aspecte, ci are obligația „de a repara și inechitățile existente între pensionarii militari și celelalte categorii socio-profesionale din țară, din perspectiva pensiilor”, motiv pentru care, ca voce a NOI, avertizează:
„Potrivit legii, pensiile ar trebui să crească până la un nivel cel puțin echivalent cu rata inflației (care este de aproximativ 20% la produsele de bază).
Cu toții ar trebui să integrăm faptul că pensia nu este un favor pentru pensionari, ci este dreptul lor după o viață de muncă. Vin cu această mențiune, pentru că, din păcate încă o dată, constatăm că pentru guvernanți pensionarii nu reprezintă o prioritate.
Până la acest moment pensionarii au primit doar promisiuni, în timp ce povara inflației și a prețului facturilor i-au condamnat la întuneric, frig, sărăcie și uneori, chiar disperare.
În spațiul public, de parcă am asista la un concurs cu iz electoral, Coaliția de guvernare avansează diferite procente de creștere a pensiilor, dar mult prea târziu pentru rezolvarea problemelor actuale (promit creștere de la 01 Ianuarie 2023) și cu un procent mult sub cel necesar unui nivel de trai, cel puțin minim impus, pentru că despre un nivel de trai decent nu mai poate fi vorba în condițiile actuale.
Partidul NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ solicită decidenților politici un calcul al coșului zilnic al unui pensionar și creșterea pensiei prin raportare la această valoare, începând cu data de 01 Noiembrie 2022.
Proiectul noii legii a pensiilor există, dar este tergiversat de doi ani de zile .
Partidul NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ solicită adoptarea urgentă a noii legi a pensiilor militare”.