Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

 Pensiile trebuie mărite pentru toată lumea, indiferent de valoarea pensiei, majorarea trebuind să pornească de la 10%, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Potrivit liderului PSD, pensiile ar trebui să crească cu cel puțin 10% de anul viitor, fiind nevoie și de creșterea salariului minim la 3.000 de lei, potrivit digi24.ro.

Marcel Ciolacu vrea majorarea cu minim 10 % tuturor pensiilor

„În primul rând trebuie să respectăm legea. Legea trebuie să vină cu indicele de inflație de anul anterior. Am spus, nu e prima oară, trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi cei care au pensii mai mici, şi cei care au pensii mai mari”, a spus Ciolacu.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, trebuie găsită o soluție pentru a realiza acest lucru.

„Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a spus Marcel Ciolacu.

Președintele PSD a declarat că salariul minim pe economie ar trebui să ajungă la 3.000 de lei, iar 200 de lei din acești bani să nu fie impozitați.
„O treime dintre români au rămas cu salariul minim pe economie”, a spus Marcel Ciolacu.

Locuitorii unei comune din Munții Apuseni, chemați la referendum



Articolul precedentLocuitorii unei comune din Munții Apuseni, chemați la referendum
Articolul următorUn mire și-a dat în judecată prietenii, după ce i-au fracturat două vertebre la nuntă