Victoria-Violeta Bau, actuală Alexandru, are 44 de ani, fiind născută pe 11 noiembrie 1975, în București, și este absolventă a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Ea mai are două mastere, în Guvernanță și Dezvoltare Instituțională și în Afaceri Internaționale și Managementul Conflictelor.
Între 1994 și 1997, a fost coordonator relații publice la Asociația Pro Democrația. Între 1997 și 1999, a fost consilier în Departamentul de Comunicări Internaţionale şi Relaţii cu Românii de Pretutindeni din Administraţia Prezidenţială. Numirea sa a venit după ce a participat activ la campania electorală a președintelui Emil Constantinescu.
De la Administrația Prezidențială s-a întors la Asociaţia Pro Democraţia ca director executiv, în 1999-2001. După care, în 2001, a fondat Institutul pentru Politici Publice (IPP), unde a fost director până în noiembrie 2015.
În 2001, IPP a lansat studiul „Migrația politică în administrația locală la un an de la alegerile locale 2000”, studiu „realizat din resurse proprii, pentru Asociația Pro Democrația”. Ȋn finalul acestui studiu se preciza că „Institutul pentru Politici Publice (IPP) este un „think tank” înregistrat ca organizație neguvernamentală în 2001, în contextul lipsei inițiativei comunitare în aria politicilor publice. (…) IPP furnizează constant date și rapoarte partenerului său strategic, Asociația Pro Democrația (APD) și nu numai”.
Ȋn 2002, domnișoara Violeta Bau devine absolventă a Facultății de Științe Politice din Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir și se înscrie la master, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative („Guvernanță și Dezvoltare Instituțională”). Ȋn 2004, urmează al doilea master, „Afaceri Internaționale și Managementul Conflictelor”.
”Tot în 2004, Bau Violeta și David (actuală Soci) Alexandra, director și, respectiv, coordonator de programe în cadrul Institutului pentru Politici Publice, înființează SC LD GLOBAL GROUP SRL București, firmă ce are ca domeniu de activitate consultanța pentru afaceri și management. Face însă și studii de piață. După doar un an, activitatea firmei este suspendată pentru trei ani, apoi aceasta își reia activitatea în 2007, dar Bau Violeta se retrage din firmă. Cedează acțiunile către Trăistaru Vasilica, iar denumirea societății se schimbă în Expert Meeting SRL.”, potrivit Active News
Ȋn mai 2007, ”Iorga Elena, coordonator de programe la Institutul pentru Politici Publice, Alexandru Violeta, director IPP și Moraru Adrian – Flavius, fost coordonator programe alegeri în Asociația Pro Democrația, devenit director programe partide politice și alegeri în cadrul IPP, se asociază. Aceștia înființează SC IPP CONSULTING UNIT – SRL București. Societatea are ca domeniu „activități juridice, de contabilitate și revizie contabilă, consultanță în domeniul fiscal; activități de studii de piață și de sondaj”. Ȋn 2007, firma înregistrează un profit net de 62.818 RON, iar în 2008 – 121.652 RON, având zero angajați. Această firmă era interfața dintre ONG-ul ce milita pentru transparență și administrațiile publice locale”, potrivit Active News
În noiembrie 2015, a numită de Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru delegat pentru consultare publică şi dialog social în noul Guvern. După guvernarea tehnocrată, Violeta Alexandru s-a înscris în PNL, unde a activat în organizaţia Sector 1 ca vicepreşedinte. Ea a ajuns lider PNL București după ce a fost susținută de Ludovic Orban pentru poziția respectivă, înlocuindu-l pe Cristian Bușoi la conducerea PNL București și învingându-l pe Rareș Bogdan în cursa șefiei PNL București. A căpătat astfel denumirea prin presă de „Consiliera lui Orban”, deoarece a fost consiliera lui Ludovic Orban din 2017 până la numirea sa ca președinte interimar al PNL București.
Violeta Bau declara public, din poziția de director al IPP, că „actul de consiliere e înțeles greșit. Ei sunt fie oameni apropiați, fie din aceeași zonă politică și îndeplinesc sarcini cotidiene sau de relații cu presa.”
Ea a mai candidat pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, dar nu a ajuns în Parlamentul European, ocupând locul al 12-lea pe lista de pe care au intrat în PE doar primii 10 candidați.
Legea e pentru fraieri! Cadidatul PNL la Primăria Dumbrăvița face baie de mulțime, în scop electoral
Actual Ministru al Muncii și Protecției Sociale, Victoria-Violeta Alexandru este un personaj controversat de când a venit la cârma ministerului, dar și foarte activ. Poate și datorită pandemiei de coronavirus, accentul muncii sale s-a aflat mai mult pe pensii decât pe salarii, dar acolo a arătat că dorește să mărească pensiile în așa fel încât să nu fie nevoie să fie micșorate mai târziu pentru că face ca cei din opoziție și face legi doar pentru a fi văzută. Din nefericire, la ultima prezență în public, un pensionar s-a aflat în public și acesta a deranjat discursul său de la acea prezență, sfârșind prin a spune că o s-o omoare cu mâna lui pe Violeta Alexandru. Ulterior, aceasta a vorbit cu pensionarul pe care l-a liniștit.
De asemenea, Alexandru a mai fost prezentă la problema cu muncitorii sri lankezi aduși în românia și lăsați fără loc de muncă pentru a-i ajuta să le dea locuri de muncă la alți angajați dispuși și disponibili.
A vizitat fermele din Germania pentru a se asigura de condițiile de muncă și de trai ale românilor care pleacă la muncă acolo.
În ceea ce privește pensiile, Violeta Alexandru a vrut o restructurare puternică a sistemului de calcul, oferire de servicii și comportament al instituțiilor ce se ocupă de pensii. Până acum, din păcate acest lucru nu s-a întâmplat, totul fiind doar o sumă de vorbe goale fără un rezultat anume. Totuși aceasta promite în continuare schimbări profunde, începând prin a da afară foarte mulți angajați ai caselor de pensii pentru a reforma sistemul caselor de pensii și deoarece multe dintre cererile de rezolvare a anumitor dosare presante nu a fost respectat. Aceasta revine după ce în decembrie anul trecut, o serie de telefoane date simplu la numărul de telefon al Caselor de Pensii a relevat că doar un număr foarte mic din cele 41, au răspuns, lăsând astfel cetățenii români seniori pe dinafară. De asemenea, Violeta Alexandru este o mare fană a digitalizării documentelor și a folosirii programării electronice pentru a rezolva problemele și cererile de documente în locul cozilor de la ghișee.
Clotilde Armand, depășită de situație: se întreabă cine a modernizat o stradă din S1
Exemple de faux pas-uri:
” – îi răspunde unui fost ministru prin afirmația ”ieri a sărit din baie cu o postare Vasilescu ot PRM”- ulterior a șters ”din baie”.
– publică numărul de telefon al președintelui Casei Naționale de Pensii, abia operat pe cord și aflat în spital.
– consilierul ei blochează angajații din Ministerul Muncii în clădire”, potrivit DC News.
După alegerile din septembrie, în funcție de rezultatul acestora, Violeta Alexandru va trebui să aleagă între posturile de ministru, consilier local sau consilier general la primăria Capitalei.