Premierul interimar Florin Cîţu este invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora prim-ministrului”, pentru a prezenta un raport privind campania de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit programului de lucru afișat pe site-ul Camerei.
Şedinţa începe la ora 16,00 şi are loc la solicitarea grupului parlamentar al USR, iar tema dezbaterii este: „Raportul prim-ministrului privind campania de vaccinare împotriva COVID-19, pe care o coordonează, în contextul în care România a ajuns pe penultimul loc în UE la acest capitol”. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat marţea trecută cererea grupului USR în acest sens, transmite Agerpres.
De la începutul campaniei de vaccinare (27 decembrie 2020) până ieri, în România s-au vaccinat 5.773.234 de persoane, dintre care 5.531.860 cu „schema completă” (903.404 cu serul de la Johnson & Johnson, administrare unică) și 361.574 cu doza a treia.
„Chiar aţi fi putut fi Superman, dar aţi ales să fiţi un banal Florin Cîţu”
Cine este vinovat de eșecul campaniei de vaccinare
În opinia medicului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare (CNCAV), dezinformarea este principala cauză pentru care România nu a reușit să se mențină pe panta ascendentă a vaccinării, așa cum pornise la începutul anului.
„Este o problemă de sănătate publică și aș îndrăzni să spun că este o problemă de siguranță națională. Tocmai de aceea trebuie să fim foarte precauți, în momentul în care dăm autoritate unor persoane care nu au expertiza necesară ă vorbească pe teme atât de sensibile. În perioada pandemiei am observat cu toții că fenomenul de dezinformare a fost amploare foarte mult și începând de la măsurile nefarmaceutice, de la purtarea măștii de protecție, au fost multe discuții despre importanța respectării măsurilor igenico sanitare, lucruri banale care țin de educația noastră sanitară”, a precizat Valeriu Gheorghiță, făcând referire și la derapajele pe care le are, tot mai des, senatoarea Diana Șoșoacă.
Totodată, coordonatorul CNCAV a precizat că aceste persoane nu ar trebui invitate la posturile de radio sau televiziune, lucru care de altfel se întâmplă în statele ce au o campanie de vaccinare de succes. „Nu faci decât să îi dai suplimentar o autoritate și faci ca informațiile să ajungă la milioane de persoane ceea ce este regretabil”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, la B1 TV.
Valeriu Gheorghiță: „CNCAV nu a avut fonduri pentru campania de comunicare și de informare”