Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În scopul realizării lucrărilor de înlocuire a unor vane și pentru punerea în funcțiune a noii conducte de alimentare cu apă la Stația de Pompare Călărași din municipiul Constanța, finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, RAJA S.A. anunță că furnizarea apei va fi întreruptă începând de marți, 12 septembrie 2023, la ora 22:00.

Alimentarea cu apă va fi reluată miercuri, 13 septembrie 2023, la ora 07:00

În același interval, echipele RAJA vor efectua lucrări de modernizare la rețelele de distribuție din municipiul Constanța, inclusiv montarea debitmetrelor pentru măsurarea și reglarea presiunii, precum și conectarea unei noi conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă.

În timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de întreruperea apei consumatorii din următoarele zone din Constanța:

Tomis II, Stadion Farul, Universitate, Faleză Nord, Tăbăcărie, Delfinariu, inclusiv punctele termice corespunzătoare;

Perimetrul delimitat de străzile: Mircea cel Bătrân – bd. Mamaia (partea dreaptă) – Prelungirea Bucovinei – Eroilor – Mihai Eminescu – Smârdan – Mircea cel Bătrân;

Strada Ștefan cel Mare, între străzile Mircea cel Bătrân și Răscoalei 1907.

În această perioadă, în zonele următoare, se va furniza apă cu presiune scăzută:

Piața Ovidiu și Peninsulă;

Strada Mircea cel Bătrân, segmentul cuprins între bd. Ferdinand și Piața Ovidiu;

Bulevardul Tomis, sectorul delimitat de bd. Ferdinand și Piața Ovidiu.

Aceste investiții fac parte din contractul CL3 – „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 3”, cu o valoare de aproximativ 23 milioane de lei, derulat în cadrul proiectului cu finanțare europeană – Programul Operațional Infrastructură Mare.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, a transmis Biroul de Comunicare al societății.

În egală măsură, RAJA îi roagă pe toți utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Articolul precedentInformare Publică: Lipsă apă în zonele Steaua de Mare și Sanatoriu din localitatea Agigea
Articolul următorMinistrul Grindeanu, sincer: „Avem companii care nu îşi găsesc rostul”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time