Un adevărat război al declarațiilor între ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea și liderul PSD, Marcel Ciolacu pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență.
Concret, într-o postare pe Facebook, Ghinea vine cu câteva precizări cu privire la adnotările Comisiei Europene pe marginea PNRR, mai mult, îl provoacă pe Marcel Ciolacu la o discuție „cu demisia pe masă”. Ghinea a explicat că acele adnotări sunt „sunt întrebări puse de Comisia Europeană legate de procedura de costing. Am spus în mai multe rânduri că PNRR este un exercițiu unic pentru că toate detaliile trebuie stabilite înainte de începere – spre deosebire de fondurile europene clasice, unde se decid doar alocările înainte și proiectele concrete se fac ulterior”, a scris Ghinea.
Totodată, ministrul a precizat că la toate proiectele mari depuse la Comisia Europeană din fondurile de coeziune, de peste 50 milioane de euro, există sute de întrebări pe care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), dar și aplicanții proiectelor le lămuresc. „Cum ne-am putea imagina că la un program de țară de 29,2 miliarde de euro nu apar cereri de clarificare?”, se întreabă, retoric, Ghinea.
PNRR, retrimis de Comisia Europeană, cu criticile de rigoare
Mai mult, acesta îi acuză pe social democrați că lansează fake-news pe tema PNRR. „La fiecare dialog cu Comisia, PSD are un atac de panică trucat. E cazul să se liniștească. Dar, ca să scăpăm de emoții, fac o propunere lui Marcel Ciolacu. Marcele, eu zic că PNRR va fi aprobat de către Comisia Europeană. Anunți a patra oară că a fost deja respins (înainte de evaluare). Această comedie politică poate fi ușor rezolvată. Îți propun următorul pariu: Dacă PNRR nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, eu îmi dau demisia. Dacă va fi aprobat de către Comisie, tu îți dai demisia din funcția de președinte PSD”, a mai scris Ghinea, adăugând și termenul la care să se încheie „pariul demisiilor”: 30 septembrie.
Replica lui Ciolacu
Provocat de Ghinea, președintele PSD, Marcel Ciolacu vine cu o replică dură: „Cristian, TU ești un dezastru! ZERO! Cum să îți spun în ”penerereză” ca să înțelegi și tu: PLEACĂ ACASĂ!!!!”
Totodată, Ciolacu l-a luat la întrebări pe Ghinea, cu privire la demisiile pe care acesta din urmă le cere. „Ce demisii ceri tu, Cristian?! N-ai plecat? Încă mai ești în Guvernul României?! Când toată lumea îți spune că ești un dezastru național, tu încă mai ai tupeu să scrii baliverne pe Facebook?!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook. Adăugând în același timp și un „ultimatum” pentru parlamentarii de la PNL și UDMR în privința moțiunii simple depuse împotriva lui Ghinea, ce urmează să fie votată pe 15 iunie.
„Dacă parlamentarii PNL și UDMR nu votează moțiunea simplă pe care am depus-o împotriva lui Ghinea, atunci vor răspunde în solidar cu acest ministru ZERO care și-a dorit ca miliardele din PNRR să se ducă la firmele de consultanță și clienții săi politici!!!!”, a concluzionat Marcel Ciolacu.