Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar penal in rem, pentru abuz în serviciu, în cazul uciderii ursului Arthur, de la jumătatea lunii martie, relatează Agerpres.
Potrivit sursei menționate, procurorii DNA efectuează acte de cercetare pentru suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000, în legătură cu modalitatea în care au fost emise toate documentele aferente procedurii de derogare pentru unele specii de animale sălbatice, în contextul uciderii, în luna martie, a unui exemplar din specia urs brun, din aria protejată Oituz – Ojdula.
„Urmărirea penală se face doar cu privire la faptă (in rem). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva vreunei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe pentru a se stabili dacă fapta intră sau nu intră sub incidenţă penală”, menţionează procurorii anticorupţie.
În acest caz mai este deschis un dosar penal, ce vizează fapte de braconaj cinegetic și uz ilegal de armă. În același timp sunt deschise și două anchete, una de către Garda Națională de Mediu, respectiv de Garda Forestieră. Într-o conferință de presă, desfășurată săptămâna trecută, ministrul Mediului, Tanczos Barna a precizat că așteaptă raportul oficial al celor două anchete pentru a se putea pronunța cu privire la cazul „Arthur”.
O asociație vrea sancționarea mass-media de către CNA din cauza lui Arthur
Agent Green și VGT (Austria) au făcut public cazul „Arthur”
Organizaţia Agent Green şi VGT au condamnat într-un comunicat de presă, uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie, la Ojdula (judeţul Covasna), pentru a-l împuşca.
„Arthur avea vârsta de 17 ani şi a fost cel mai mare urs observat în România şi probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică faptul că Arthur avea 593 de puncte din 600, care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prinţul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prinţul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul şi să îşi ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăţa pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împuşcat ursul greşit”, a spus Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.