Diana Șoșoacă amenință Senatul cu CEDO

Senatorul ex PAUR contestă avertismentul primit din partea Senatului României

Senatorul independent, Diana Șoșoacă a contestat avertismetul scris primit de la Senat, pentru repurtarea măștii de protecție și comportament neadecvat, și amenință că va merge la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), deoarece se consideră persecutată. Prin acțiunea împotriva sa, aceasa consideră că se crează un „precedent periculos”, fiind prima astfel de sancțiune primită de un senator român.

„Pe mine nu mă interesează această sancțiune pentru că nu mă afectează, însă am primit nenumărate telefoane din partea unor foști senatori, deputați, judecatori, din partea partidelor politice, inclusiv USR, să mă roage să fac această contestație întemeiată, deoarece este un precedent periculos pentru toată clasa politică. Este pentru prima dată în 31 de ani când i se întâmplă așa ceva unui senator”, a declarat Diana Șoșoacă, scrie Antena 3.  

La sfârșitul lunii aprilie, senatoarea independentă a fost sancționată de către Biroul Permanent al Camerei cu avertisment scris pentru comportamentul și limbajul agresiv pe care le-a avut în Parlament și pentru faptul că a refuzat să poarte mască într-o instituție publică. Astfel, timp de trei luni, Diana Șoșoacă nu mai are voie să reprezinte Senatul la evenimente externe și interne.

Diana Șoșoacă, live-uri „pe unde apucă”

Recunoscută pentru multitudinea de live-uri pe Facebook, pe orice temă fierbinte a momentului, atunci când rețeaua de socializare nu o blochează, Diana Șoșoacă a avut luni o nouă „apariție”, de data aceasta de la volanul mașinii sale, aflate în trafic. Concret, timp de aproape 45 de minute și-a exprimat opiniile cu privire la campania de vaccinare, pe care o contestă, inclusiv implicarea maneliștilor și a reprezentanților caselor de pariuri sportive în acest demers.

„Am rămas siderată de ceea ce fac autoritățile. La această oră se desfășoară o campanie pro vaccinare, fulminantă, dar în care promotorii, bineînțeles la îndemnul conducătorului suprem, președintele Werner Iohannis, prim-ministrul Cîțu și dl Gheorghiță, cel care coordonează vaccinarea au elucidat toate misterele vaccinări, drept pentru care o promovează. Evident, văd că nimeni nu mai are încredere în vaccinare. Or fi 16% care s-au vaccinat până acum, din ceea ce ne spun autoritățile, dar la ce scandal a fost între MS și MAI, premierul și Gheorghiță, cu privire la numere, cel de internați dat de Voiculescu, tare îmi este că și vaccinările astea tot dinn pix sunt făcute”, a spus în live-ul precizat.

Mai mult, Șoșoacă s-a arătat siderată de declarația lui Gheorghiță, în care acesta lua în calcul inclusiv implicarea maneliștilor în campania de vaccinare, dar și de implicarea unor persoane ce reprezintă case de pariuri în acest demers.

Șoșoacă triază primăriile din țară: „Tot ce înseamnă conducere useristă au cele mai cumplite restricţii”

Articolul precedentPreoții catolici din Germania sfidează Vaticanul
Articolul următorDNA a deschis un dosar penal în cazul Arthur