Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a fost „în teren” pentru a vedea cum se face deszăpezirea în sector, după avertizarea de vreme rea și ninsoare pe care au emis-o meteorologii pentru Capitală. În urma controlului, edilul a constatat din cele aproape 40 de utilaje disponibile, pe teren erau doar 16. Fapt pentru care, Cristian Popescu Piedone a solicitat ca celor care se fac vinovați de această situație să li se desfacă contractul de muncă de îndată.
Destituiri la Salubrizare Fapte 5, după o ședință maraton
Potrivit comunicatului transmis de Primăria Sectorului 5, a fost constatată lipsa din teren a personalului responsabil cu acțiunea de deszăpezire, fiind sesizată neconformitatea raportată la planificarea existentă, cu mențiunea că, responsabilitatea planificării și a controlului executării acesteia intră în atribuțiile lui Ioan Kern, directorul Salubrizare Fapte 5 S.A.
Primarul a solicitat Comisie Disciplinară
În acest context, primarul Cristian Popescu Piedone a solicitat, de urgență, întrunirea Comisiei Disciplinare, cei vizați fiind Cătălin Ginel Stoian, dar și Ioan Kern. „Având în vedere cele menționate mai sus, prejudiciul creat societății Salubrizare Fapte 5 S.A., dar și disconfortul creat pentru cetățenii din Sectorul 5, Directorul General Adjunct interimar, Cosmin Vărzaru a solicitat întrunirea de urgență a Comisiei Disciplinare. Membrii comisiei au decis în unanimitate desfacerea contractului de muncă în ceea ce-l privește pe domnul Cătălin Ginel Stoian. Totodată, vă aducem la cunoștință că s-a întrunit Comisia Disciplinară și pentru Directorul Salubrizare Fapte 5 S.A., domnul Ioan Kern”, au precizat cei de la Primăria Sectorului 5.