Pare greu de crezut, dar în anul de grație 2020, Sectorul 1 nu are un Plan Urbanistic Zonal adecvat noilor realități din teren. Și nu pentru că autoritățile nu ar dori sau nu ar munci pentru aceasta, ci pentru că piedicile au apărut de unde nu se așteptau. Vorbim aici despre reglementări zonale vechi de zeci de an, în condițiile în care Planul Urbanistic General al Municipiului București, în care este integrat PUZ-ul Sectorului 1, datează din 2000, timp în care toată zona s-a transformat. În acești de 20 de ani, peste 650 de documentații de urbanism au fost inițiate, avizate și aprobate, dar Planul Urbanistic Zonal al Sectorului 1 rămâne, încă, pe masa de lucru.

Potrivit unor declarații ale arhitectul-șef al Primăriei Sectorului 1, locuitorii sunt reticienți când aud de un PUZ, deoarece li s-a inoculat ideea că o dată cu noile reglementări li se vor distruge locuințele sau vor dispărea spațiile verzi. Și așa, Primăria a fost asaltată de petiții și plângeri, ceea ce a dus la întârzieri în elaborarea documentului.

Dotările de interes public vor fi dezvoltate în paralel cu apariția ansamblurilor de locuit, iar prin intermediul documentației P.U.Z. va fi încurajată o dezvoltare policentrică acestor minime dotări, astfel încât să existe acces pietonal la ele sau prin mijloacele de transport public. În același timp, Sectorul 1 va beneficia de o suprafață mai mare de spațiu verde amenajat, fizic, în teren, cu acces nelimitate pentru locuitori”, declară primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, într-un articol publicat de Gândul.

Arhitectul șef Olivia Ciobanu este convinsă că PUZ-ul ar putea fi înțeles altfel, dacă cetățenii vor fi informați corect, anume că acest plan nu face altceva decât să pună lucrurile într-o ordine firească, aducându-le în normalitate.

Planul Urbanistic Zonal constituie „o necesitate de valoare maximă” și, potrivit Oliviei Ciobanu, citate de Gândul, „cetățenii sectorului trebuie să fie informați corect pentru a avea imaginea de ansamblu a acestui proiect de anvergură”.

Acesta va putea să obțină o imagine completă cu privire la ceea ce poate să construiască pe teren, ce restricții și condiționări are și ce avize îi sunt necesare. Va putea obține toate informațiile prin simpla solicitare a unui Certificat de urbanism. Cum Zona de Nord a Sectorului 1 nici măcar nu beneficiază, azi, de o infrastructură și edilitară minimă, PUZ oferă suportul dezvoltării tuturor rețelelor necesare, ceea ce ar avea ca rezultat terenuri construibile în cele mai bune condiții.

Restricțiile și condiționările impuse de zona în care se află terenurile respective vor fi respectate. Înțelegem, prin asta, zonele de protecție ale monumentelor istorice trasate – care vor fi trasate în funcție de arealul de vizibilitate – zonele cu potențial arheologic care impun cercetare și/sau descărcare arheologică, zonele afectate de rețelele edilitare majore. Și mă refer la, printre altele, la apeducte sau linii electrice subterane”, explică Olivia Ciobanu pentru sursa citată.

Întregul material, aici.

Articolul precedentPonta, după ce a frunzărit programul de guvernare al Guvernului Orban 2: „Este cel mai cinic și mai nerușinat mincinos”
Articolul următor10 milioane de euro de la UE pentru lucrările la cartierul de locuințe Henri Coandă