Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Socieatea RAJA S.A. a anunțat că realizează mai multe lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă și dezafectarea rezervoarelor vechi 2-150 mc și Castel apă în localitatea constănțeană Ostrov.

În vederea executării acestor intervenții din localitatea Ostrov se va întrerupe furnizarea apei astfel:

Miercuri – 11 octombrie 2023, între orele 08:00 – 16:00, în zona joasă a localității Ostrov, (între DN 3 și Dunăre).

Vineri – 13 octombrie 2023, între orele 08:00 – 16:00, în întreaga localitate.

Societatea a precizat că această investiție face parte din cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța în perioada 2014- 2020. Contract CL 13 – Surse de apă și aducțiuni: Ostrov, Mereni, Plopeni și Comana; Stație de tratare Băneasa; Stație de clorare: Adamclisi, Mereni, Vâlcelele și Tataru; Rezervoare: Zorile și Chirnogeni; Gospodării de apă: Ostrov, Viile, Lanurile, Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Darabani și Comana.”

Societatea RAJA: ”Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic”

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, a transmis RAJA.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Articolul precedentVariații de tensiune la Stația de pompare și tratare Palas din Constanța
Articolul următorFlagrant pentru mită: șofer prins pe când oferea 500 de euro polițiștilor