Spitalul Modular de la Lețcani (Iași) se va redeschide sâmbătă, 9 octombrie, după o pauză de opt luni, iar o echipă medicală a Ministerului Apărării Naționale (MApN) va prelua conducerea unității mdicale pentru a trata pacienți Covid, potrivit unui comunicat la MApN. De asemenea, Forțele Aeriene vor putea transporta pacienți Covid din țară, dar și transferul acestora în străinătate.
„La solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, o echipă medicală formată din 25 de persoane constând în medici, asistenți medicali, brancardieri, va prelua de sâmbătă, 9 octombrie, managementul Spitalului Modular de la Lețcani, județul Iași, astfel încât această unitate medicală mobilă să înceapă tratarea pacienților COVID-19.
Totodată, ministrul apărării naționale a dispus măsuri de creștere a capacității de acțiune pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu COVID-19 și de vaccinare a populației la nivel național, astfel:
Forțele Aeriene Române vor pune la dispoziție capabilitățile de transport aerian necesare, adaptate pentru transport pacienți sau materiale sanitare destinate prevenirii infectării cu virusul SARS-Cov-2, care vor putea efectua, la solicitare, în cel mai scurt timp, misiuni în țară sau în străinătate.
Toate cele 11 spitale militare și cele trei unități sanitare mobile din București, Constanța și Timișoara își vor extinde gradual capacitatea de tratare a pacienților cu COVID-19 pentru forme ușoare, medii sau severe”, se arată în comunicatul MApN.
De asemenea, rețeaua sanitară proprie a MApN va asigura în continuare cele 34 de fluxuri de vaccinare cu vaccinurile Pfizer și Moderna, în cele 11 spitale militare din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara, la care se adaugă Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „Gl. Aviator Victor Atanasiu”, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” și Centrul de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) „Acad. Ștefan Milcu” din București.
Mai mult, începând de luni, 11 octombrie, în cadrul centrelor de vaccinare care funcționează în spitalele militare din Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara va fi înființat și câte un flux de vaccinare cu serul Johnson&Johnson, iar în București va funcționa, de la aceeași dată, un flux cu acest vaccin la CMDTA „Acad. Ștefan Milcu”, din strada profesor Grigore Cobălcescu nr. 26.
România primește concentratoare de oxigen din Olanda şi Polonia