Sursa foto: Facebook

Prim Mecanismul European de Protecție Civilă și Programul RescEU, țara noastră va primi ajutor din partea mai multor state precum Olanda, Polonia și Germania în lupta cu coronavirus. Altfel spus, România va primi concetratoare de oxigen și mai multe medicamente pentru pacienții infectați cu COVID-19.

În postarea sa pe pagina de Facebook, Nicu Ștefănuță a mai precizat că țara noastră va primi și sprijin constând în personal medical și mai multe paturi pentru secția ATI.

De asemenea, în postarea sa, europarlamentarul a precizat că Olanda donează  200 de concetratoare de oxigen, Polonia va ajuta cu 50, iar Germania va trimite 12.700 de medicamente, similare cu Tocilizumab.

România a înregistrat cele mai multe decese de la debutul pandemiei

Europarlamentarul USR PLUS a mai susținut că o astfel de solidaritate europeană e necesară, în special în această perioadă complicată în care se află țara noastră. Mai mult, Nicu Ștefănuță a mai scris că ajutorul a fost posibil datorită mobilizării de excepție a Comisiei Europene și a răspunsului prompt a mai multor țări membre ale Uniunii Europene. Totodată, toate resursele pe care România le va primi au fost posibile datorită Mecanismului European de Protecție Civică și Programul RescEU.

Mai mult, Raed Arafat, șeful DSU, a precizat că este în discuții cu Ungaria pentru transferul de pacienți cu COVID din România. De asemenea, el a mai precizat că vor fi folosite facilități din zona transfrontalieră.

Ungaria oferă sprijin în vederea tratării persoanelor infectate cu COVID-19

„Vom colabora cu ei să vedem cum putem să ducem. Problema e să se perfecteze mecanismul de transfer, unde, câți pacienți, câți medici”, a precizat șeful DSU la conferința de presă. Conform g4media.ro, se discută despre transferul a unui număr de trei sute de pacienți. Ministrul de externe ungar Peter Sjijjarto a oferit României ajutor datorită numărului record de noi infectări cu COVID-19.

Vineri, 8 octombrie, România a înregistrat cele mai multe decese de la începutul pandemiei, mai exact 385. De asemenea, 13. 854 de români au fost diagnosticați cu noul coronavirus. Totodată, în ultimele 24 de ore s-au vaccinat peste 66.000 de persoane.

Raed Arafat: „Trebuie luate măsuri rapid”

Articolul precedentSocial democrații insistă cu alegerile anticipate
Articolul următorUSR PLUS susține că alocarea banilor din Fondul de Rezervă al Guvernului s-a făcut doar pe criterii politice
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.