Sursa foto: Facebook

Demersurile făcute de președintele PMP Eugen Tomac privind analizarea blocării intrării României în spațiul Schengen nu au dat momentan roade: Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) se întrunește săptămâna aceasta, însă nu vor fi discuții pe subiectul dorit.

Iar vestea a fost dată chiar de europarlamentatul PMP, care a deschis un proces la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în problema Schengen.

Chiar dacă agenda JAI mai poate suferi modificări, până în acest moment sunt anunțate cu totul alte discuții, fără a se atinge și problema accesului nostru în Spaţiul Schengen. Astfel, ca punct important este prezentat faptul că „în cadrul „Consiliului Schengen”, miniștrii afacerilor interne vor discuta despre viitorul politicii în domeniul vizelor. Președinția și Comisia vor informa miniștrii cu privire la situația generală a spațiului Schengen și la punerea în aplicare a acțiunilor prioritare definite de Consiliu în iunie 2022”.

Pe 9 martie va avea loc un nou Consiliu JAI. Acolo se vor întâlni miniştrii de Interne din Uniunea Europeană. Se va discuta despre Spaţiul Schengen. Însă nu se discută despre accesul nostru în Spaţiul Schengen. Şi este prima şedinţă după cea din 8 decembrie 2022.

Majoritatea politicienilor europeni şi români au spus atunci că la următorul JAI vom intra în mod sigur. Iată că următorul JAI are loc peste două zile. Din păcate, subiectul accesul nostru în Spaţiul Schengen lipseşte cu desăvârşire”, a declarat preşedintele PMP, citat de Agerpres.

Potrivit lui Tomac, nu este totul pierdut, însă acțiunile sale ar trebui susținute inclusiv de români, dat fiind că „s-a încălcat tratatul nostru de aderare” și „principiul cooperării loiale”.

Noi am făcut primul pas şi cred cu toată tăria că această acţiune este singura modalitate prin care România, într-un termen rezonabil, va putea să beneficieze de toate drepturile pe care le au toate celelalte state membre care se bucură de libera circulaţie în Uniunea Europeană. Această acţiune are nevoie de sprijinul fiecărui român.

Nu este suficient ca doar eu, în calitate de deputat în Parlamentul European, să reclam acest abuz de drept al Consiliului Uniunii Europene generat de blocajul Austriei. Este nevoie ca Parlamentul European să intervină ca reclamant privilegiat în acest proces deschis la CJUE. Pentru a susţine însă în PE, am nevoie de susţinerea românilor. De aceea lansez această campanie prin care invit cetăţenii români să susţină printr-o semnătură pe care o pot da online pe www.romaniainschengen.ro”, a mai arătat Tomac.

Articolul precedentTablouri în valoare de peste 320.000 de euro, furate din Austria, găsite în Caraș-Severin și Timiș
Articolul următorClotilde Armand, un nou scandal: PNL Sector 1 îi cere să își demită „mâna dreaptă”