Cancelarul Angela Merkel este de acord cu solicitările de a se introduce un lockdown mai strict, pentru o scurtă perioadă, în Germania pentru a limita răspândirea coronavirusului în contextul înmulţirii infectărilor.
Germania se confruntă cu al treilea val al pandemiei, iar liderii unor landuri au cerut un lockdown scurt mai dur, în paralel cu campania de vaccinare împotriva COVID-19, relatează Agerpres.
„Orice apel pentru un lockdown scurt, uniform, este corect”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt Ulrike Demmer, adăugând că Germania se confruntă cu un număr tot mai mare de pacienţi la terapie intensivă. „Avem nevoie de o rată de incidenţă stabilă la sub 100”, a spus ea, făcând referire la numărul de cazuri pe o perioadă de şapte zile şi la 100.000 de locuitori. Conform Institutului Robert Koch, incidenţa este în prezent de 110,1, adică de 1,1 cazuri la mia de locuitori potrivit modului de calcul din România.
De altfel, această măsură a fost susținută și de liderul partidului CDU, Armin Laschet, care a declarat că Germania ar trebui să impună măsuri de restricție mai dure în următoarele două-trei săptămâni, pentru a fi eliminat decalajul până când vor fi vaccinate cât mai multe persoane, astfel încât să poată fi posibilă reducerea restricțiilor.
Deși s-a dorit o restricționare mai dură încă de acum două săptămâni, miza politică este una destul de mare, astfel că mulți dintre liderii politici germani au contestat măsurile pe care cancelarul Merkel le anunțase la acel moment. De altfel, sondajele arată că mai mulți germani susțin un lockdown mai dur decât măsurile de relaxare.
La raportarea de marți, au fost confirmate 9.600 de noi cazuri de infectare, iar de la începutul pandemiei au fost înregistrate 2,9 milioane de persoane diagnosticate cu Covid și 77.862 de decese.
În România nu va exista un lockdown
Premierul Florin Cîțu a precizat, într-o conferință de presă, că în România nu va exista un lockdown. „Ca să vă răspund mai clar, nu luăm în calcul o carantinare, m-am opus din primul moment, am spus că nu va exista un lockdown generalizat în România. Mergem în direcția relaxării, dar cu această condiție, să ne vaccinăm cu toții. 1 iunie se poate întâmpla doar dacă ne vaccinăm, altfel nu avem șanse”, a spus Cîțu. Declarația acestuia a venit în contextul în care secretarul de stat îm Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan consideră (din punctul de vedere al medicului Moldovan) că un lockdown național de două săptămâni „ar face minuni”.
Andreea Moldovan (MS): „Două săptămâni de carantină națională ar face minuni”