Fabrica de bere din Galați a înregistrat o pierdere de aproape 2,4 milioane euro, firesc, directorul a fost demis!

Nici berea nu mai este ce a fost odată. Unul dintre cei mai importanți distribuitori de bere pe piața supermarketurilor, Martens Galați a anunțat o majorare a pierderilor anuale. Astfel, potrivit raportului financiar-contabil remis către piața de capital, compania din Galați a înregistrat la sfârșitului anului trecut o pierdere de aproape 11,5 milioane lei comparativ cu anul 2018, atunci când pierderile au fost de peste 8,7 milioane lei. De asemenea volumul total al datoriilor a crescut de la peste 28,3 milioane lei în urmă cu doi ani la aproape 34,4 milioane lei anul trecut. “Cifra de afaceri a societății a scăzut în 2019 față de 2018 de la 24,76 milioane lei la 21,64 milioane lei ca urmare a scăderii pieței îmbuteliate la PET. Pentru diminuarea efectelor scăderii vânzărilor, în special a berilor îmbuteliate în PET, s-a dezvoltat gama de sortimente de bere îmbuteliată în recipient vandabile, respective sticlă și doze metalice”, au precizat administratorii companiei.

Împrumuturile, plătite din alte împrumuturi

“Referitor la veniturile și cheltuielile financiare, se constată ca și în anii precedenți, că acestea au avut o influiență negativă majoră asupra rezultatului final al activității societății. Cheltuielile cu dobânzile au înregistrat o creștere în 2019 cu 14,56%. Această evoluție s-a datorat înregistrării dobânzii pe anul 2019 a contractului de credit de 1.450.000 euro acordat de Bocholt NV precum și dobânzilor aferente facilităților de credit acordate de către acționarul majoritar în cursul anului 2019, pentru activitatea curentă, în sumă de 2.800.000 euro, la care s-a adăugat capitalizarea dobânzii până la 30.09.2019 în sumă de 98.020 euro și capitalizarea dobânzii de 5.010 euro aferentă finanțării de 120.000 euro pentru investiții din anul 2018. Din cei 2.800.000 euro, 1.200.000 euro au fost destinați rambursării liniei de credit deschisă la Raiffeisen”, a explicat conducerea companiei.

Martens SA Galați are un capital social de 2.331.335 lei, reprezentând 932.534 acțiuni nominative a 2,50 lei fiecare. Acționarul majoritar este Bockhold nv. Bocholt Belgia, care deține 67,67 din capitalul social, restul portofoliului de acțiuni fiind împărțit de persoane juridice- 8,40% și persoane fizice- 23,93%.

Van Damme, înlocuit cu Popa

În octombrie anul trecut acționarii fabrici de bere au decis să opereze o schimbare majoră la nivel managerial, în speranța că noul director va redresa fabrica. Astfel De Smet-Van Damme Johan Germain, managerul străin care a condus timp de doi ani compania și-a dat demisia în octombrie anul trecut, fiind înlocuit de un român. Cristian Popa este un manager cu experienţă în companii producătoare de snacksuri, lactate, bere, produse de curăţenie şi cosmetice. Rămâne de văzut cum va acționa românul și mai ales, dacă fabrica de bere va intra cât mai repede pe profit.

Ziarul de Investigatii