În cursul zilei de astăzi, copreședintele USR PLUS, Dan Barna, și-a manifestat intenția de a candida atât la congresul în care se va stabili noul lider al formațiunii, în cazul în care cele două partide vor ajunge, până la urmă, să fuzioneze, cât și la viitoarele alegeri prezidențiale, din 2024. Barna a declarat pentru G4Media că „dacă acest Guvern va performa (…) evident că și eu voi fi într-o poziție bună, în ochii colegilor, pentru o candidatură la prezidențiale”.
Dacian Cioloș pare să-și dorească același lucru
De altfel, primul care a făcut un astfel de anunț a fost chiar Dacian Cioloș, urmat, ulterior, de replica colegului său de Alianță, care a sugerat că are de gând să intre, la rândul său, în bătălia electorală, cât și în cea a alegerilor interne USR PLUS.
Dacian Cioloș a declarat că „cine se ocupă de partid trebuie să se ocupe și de conducerea partidului și de organizarea lui. Când ești în Guvern sau în Parlament ai și acolo anumite responsabilități, unele sunt mai solicitante decât altele”.
Emanuel Ungureanu publică contractele încheiate de Rareș Bogdan cu statul: „Gata cu hoțiile!”
Dan Barna acceptă „puncte de vedere”
„Este un punct de vedere dar asta e, mă rog, valabil pentru orice coleg care are și o poziție de demnitate, alta decât cea politică. Pentru că și conducerea unui grup europarlamentar la Bruxelles presupune aceeași activitate consistentă”, a răspuns copreședintele USR PLUS, Dan Barna, în interviul acordat celor de la G4Media.
De altfel, anumite surse din partid susțin că relațiile dintre cei doi lideri nu ar fi tocmai cele mai bune, astfel că în perioada următoare este așteptată apariția taberelor de susținere a celor doi politicieni, miza finală fiind reprezentată de fuziunea USR și PLUS și de viitoarea conducere a posibilului nou partid rezultat din aceasta.
Ana Birchall crede că doar un ministru al Justiției poate opri fuga condamnaților din țară