Foto: Facebook

După ce Curtea de Apel București a respins solicitarea procurorilor anticorupție de a o plasa pe Elena Udrea sub control judiciar, Ana Birchall scrie despre faptul că există o soluție, unica. Ca de la fost ministru al Justiției la actual ministru al Justiției, Birchall îl sfătuiește pe Stelian Ion să se gândească bine și să găsească o modalitate pentru a da magistraților pârghiile necesare luării unor măsuri preventive față de unii inculpați.

Din punctul de vedere al Anei Birchall, soluția ar fi inițierea în regim de urgență a unui proiect de lege. Aceasta nu uită să menționeze, ca întotdeauna, ce a reușit să facă în mandatul său la Ministerul Justiției. De data aceasta, demersuri.

Așa cum am mai spus, consider că este absolut necesar ca ministerul Justiției (care are drept de inițiativă legislativă) să vină urgent cu o propunere de modificare legislativă care să permită judecătorului ca și în primă instanță, să aplice din oficiu și o măsură preventivă, precum interdicția de a părăsi țara de exemplu. Așa cum am tot spus, trebuie clarificate cu celeritate măsurile, inclusiv cu modificări legislative urgente, care se impun acasă (de exemplu de ce și în ce condiții sunt ridicate, cu destul de multă ușurință, măsurile precum controlul judiciar, interdicția de a părăsi țara, consemn la frontieră etc.) tocmai pentru a preveni fuga din țară până la rămânerea definitivă și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești!

În 2019 începusem demersurile pentru astfel de modificări și clarificări legislative! Trebuie reținut faptul că în acest moment măsurile preventive pot fi dispuse și de către instanță, în timpul judecății, la cererea Parchetului, în condițiile și scopurile prevăzute de lege. Astfel de măsuri pot fi dispuse și din oficiu, de exemplu „împiedicarea inculpatului să se sustragă de la judecată” (care nu este egală cu „împiedicarea inculpatului să se sustragă de la executarea pedepsei”). Problema practică învederată de mulți judecători este dată de faptul că o astfel de faptă nu poate fi prezumată de judecător, „fără nicio probă sau indiciu” cu atât mai mult cu cât majoritatea fugarilor, dacă nu toți, se prezintă personal în timpul procesului la toate termenele de judecată.

Tocmai de aceea consider că ministrul Justiției are obligația să vină în regim de urgență cu această modificare legislativă pentru a da atât procurorilor cât și judecătorilor TOATE instrumentele juridice necesare care să împiedice fuga din țară înaintea unei hotărâri judecătorești definitive!
În caz contrar cei certați cu legea vor continua să fugă din țară, vor continua să râdă în nas autorităților române din vile luxoase sau locuri exotice, iar statul român vă cheltui resurse financiare importante FĂRĂ să îi aducă înapoi în țară să își execute pedeapsa, așa cum ar fi legal!
”, avertizează Ana Birchall.

Articolul precedentPrimarul Sectorului 5, întâlnire oficială cu delegația Primăriei Municipiului Chișinău
Articolul următorLilian Zamfiroiu, propus ambasador la Vatican, ieșea „la cafea” cu ofițerii de la Securitate