Cătălin Drulă (PressAlert)

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat desfiinţarea Agenţiei Române de Salvare a Vieţii de Om pe Mare (ARSVOM), dar și o serie de controale la Administrația Fluvială „Dunărea de Jos” (AFDJ) Galați, Porturi Galați și Autoritatea Navală Română.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Timișoara, unde ministrul Drulă s-a aflat pentru alegerile interne ale USR PLUS, conform MediaFax, citat de Digi24.   

„La acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vreme rea. Am trimis un corp de control acolo, control încheiat, care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii. Am un anunţ de făcut, această Agenţie va fi desfiinţată. Am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul”, a spus Drulă.

DNA, cu ochii pe numirile din Ministerul Transporturilor. Stenogramele din biroul ministrului Drulă

Drulă: „Sunt suspiciuni mari de integritate”

Totodată, ministrul Transporturilor a precizat că atribuțiile ARSVOM vor fi preluate de IGSU şi că, e fapt, ARSVOM „nici nu îşi avea neapărat rostul”. „Prin felul în care au reacţionat arată că sunt suspiciuni mari de integritate, de competenţă grave. Vom desfiinţa această Agenţie”, a mai declarat Cătălin Drulă.

Ministrul a precizat că ți celelalte instituţii din domeniul naval, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română sunt verificate de corpul de control, pentru că și acolo are suspiciuni.

„Am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesionişti, la fel ca şi la Portul Constanţa în Consiliile de Administraţie. De altfel, e un proces amplu de numire a profesioniştilor de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului. Face parte din efortul de profesionalizare pe care îl facem”, a mai declarat Cătălin Drulă.

În plină campanie a alegerilor interne, deputatul gălățean George Stângă a fost înregistrat de procurorii DNA chiar în biroul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, în timp ce îi cerea acestuia să îl păstreze în funcție pe șeful Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, tocmai pe fondul alegerilor interne.

Deputatul George Stângă, ales președinte al filialei PNL Galați

Articolul precedentLudovic Orban, convins că Alexe și Chirica sunt nevinovați
Articolul următorLiderul PNL își atacă partenerii de coaliție