Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a explicat la Profit TV cum stagiul militar voluntar poate veni în sprijinul zonei militare, care astfel va avea parte de o triere, dar și de o completare a resursei umane, subliniind faptul că este nevoie de tehnicieni din toate domeniile.
„Am avut multe întrebări, pe forumuri, despre condiţii, cât durează, dacă sunt plătiţi. Definitivăm aceste detalii, credem că va fi un succes, sunt mulţi tineri care vor să facă pregătire militară, în anumite condiţii moderne, a unor perioade mai scurte şi cred că va fi o foarte bună posibilitate de a face o triere şi a completa resursa umană din zona militară. Avem nevoie de soldaţi profesionişti, de tehnicieni din toate domeniile, pentru că o armată modernă nu e doar din infanterişti, care înseamnă inima sistemului ci şi de informaticieni, specialişti chiar din ştiinţe socio-comportamentale. Războiul hibrid cere soldaţi din toate categorile”, a declarat ministrul Apărării, la Profit TV.
Vasile Dîncu: „În ceea ce privește rezerviştii, nu avem un plan de mobilizare”
În contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina, și a anunțurilor privind sosirea trupelor americane, Vasile Dîncu a afirmat că România este pregătită în acest moment, „avem scenarii pentru toate situațiile, ne-am pregătit în teatrele de operații, am făcut achiziții importante în ultima vreme”, printre acestea aflându-se sistemele de blindate, sistemul de apărare Patriot sau rachetele.
Potrivit ministrului Dîncu, cei o mie de militari americani care vor veni, complează atât trupelle americane existente în România, adică 1.000 de soldați, cât și forţa armat română. Mai mult decât atât, ministrul a precizat că suntem în mijlocul unui proces de creştere a capacităţii operaţionale a Armatei române. „Aceste lucruri care vin şi le facem cu repeziciune, acum, completează de fapt o postură a României la Marea Neagră, importantă. Suntem consideraţi în NATO un furnizor de securitate în zonă, ne vom adapta această capacitate”, a mai declarat ministrul Apărării.
Într-o intervenție de la Digi 24, Vasile Dîncu a explicat că sunt câteva aspecte foarte importante ce vor fi punctate odată cu sosirea acestui contingent de soldați. În primul rând, României i se îndeplinește o cerere făcută încă din 2014. „Președintele României a cerut să se suplimenteze trupele de pe flancul estic și să fie o prezență militară aici solidă”, a precizat Dîncu.
În al doilea rând, este un răspuns important pe care NATO îl dă cererii Rusiei, care vrea „o curățare a zonei flancului estic. Este un răspuns clar, nu numai că NATO nu acceptă acest lucru, dar și întărește această prezență”.
Ministrul Apărării salută suplimentarea forțelor americane în România