După ce ieri, cei de la AUR au anunțat că vor să fure startul moțiunii împotriva premierului Florin Cîțu, PSD a dat „pedală” și a încropit, de urgență, propriul text de moțiune, pe care l-a și publicat, de altfel (îl găsiți atașat la sfârșitul articolului). „Un lucru e clar! Acest guvern, care a adus haos și sărăcie, trebuie să plece acum! Iar pentru asta există o singură variantă: toți cei interesați să semneze alături de noi moțiunea de cenzură de mai jos! Fără șantaj, fără jocuri pe sub masă, fără interese obscure”, a scris Liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Marcel Ciolacu: „Așadar, stimați colegi de la USR: lăsați poveștile! Vreți să rămâneți în Guvern? Sau vreți – cu adevărat!- ca acest guvern să pice?”
Liderul PSD i-a îndemnat pe cei din USR PLUS „să lase poveștile”. „Vreți să vă faceți capital electoral pe spinarea românilor, pe dramele lor? Sau vreți ca Guvernul Cîțu să plece?”, i-a întrebat acesta.
Citește și: Scopul scuză mijloacele: USR PLUS ar avea de gând să le dea o mână de ajutor celor de la AUR
În plus, Marcel Ciolacu a garantat că, dacă vor exista probleme cu textul, social democrații sunt dispuși să se așeze la aceeași masă cu USR PLUS și să-l discute. „Aveți probleme cu textul? E ceva neadevărat? Haideți să stăm la aceeași masă și să-l discutăm! Pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim să scăpăm de Guvernul Cîțu!”, a conchis șeful social democraților.
Citește și: Se anunță scandal în ședința de mâine a coaliției de guvernare