Se anunță scandal în ședința de mâine a coaliției de guvernare

Premierul nu va renunța atât de ușor la funcția sa. Motivele sunt evidente: demisia ar garanta pierderea alegerilor interne în PNL

Foto: Luba.ro

În urma scandalului pe episoade care a început ieri, coaliția de guvernare se află într-un mare impas pe care nu se știe dacă va ajunge să îl rezolve, însă. Tensiunile sunt puternice, orgoliile mari iar reproșurile dintre cele mai dure. Remanierea ministrului Justiției, Stelian Ion, pare să fi atras după sine chiar mai multă nemulțumire decât remanierea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, ori poate e doar picătura care a umplut paharul.

Coaliția de guvernare, ședință decizivă mâine

Vineri, la ora 18:00, membrii coaliției de guvernare se vor reuni sub același acoperiș pentru ceea ce va fi, probabil, cea mai tensionată ședință de până acum. Dacă până în momentul de față au mai existat și alte motive de supărare, acesta pare, de departe, cel mai mare scandal din istoria „prieteniei” dintre cele două partide.

USR PLUS deja și-a manifestat doaleanțele: Cîțu trebuie să plece pentru ca alianța celor două partide să continue.

Pe de altă parte, Florin Cîțu mai duce o luptă, în acest moment, de data aceasta în interiorul propriului partid. Iar renunțarea la fotoliul de premier ar însemna, în mod automat, renunțarea la șefia PNL. De unde tragem concluzia că premierul nu va renunța prea ușor la funcția sa, cea care îi garantează succesul în PNL.

În cealaltă tabără, cei din USR PLUS par atât de convinși să-l demită pe Cîțu încât au semnat inclusiv un pact cu AUR, promițându-le acestora că îi vor susține în demersul lor privind moțiunea de cenzură.

Citește și: Scopul scuză mijloacele: USR PLUS ar avea de gând să le dea o mână de ajutor celor de la AUR

Articolul precedentPădurile din România, o proprietate a companiei IKEA
Articolul următorCoaliția în război: cine câștigă și, mai ales, cine pierde dintr-un spectacol de doi lei
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.