Se pare că Ludovic Orban și-a învățat lecția. Un sistem medical cu găuri este cel care te trage în jos atunci când te confrunți cu o pandemie de calibrul celei de acum, de coronavirus. Și ne amintim cu toții cum, în luna martie, nimeni n-avea măști, nimeni nu știa de unde să le cumpere, și mai ales cu cât. Apoi s-a reorganizat Romarm și situația părea ca rezolvată. Până n-a mai fost. Nu de alta, însă s-au preferat achizițiile de la firme ca Romwine&Cofee, achiziții cu tâlc și miros de DNA.
Acum, cu lecția învățată ori cu un talent deosebit la mimă, Ludovic Orban ne vorbește despre investițiile care-s necesare unei bune dezvoltări. Nu-l contrazic! De investitori țara a avut mereu nevoie. Iar dacă vorbim despre domeniul medical, cu atât mai mult. Mai ales în contextul în care ni se tot povestește despre al doilea și al treilea val de COVID-19.
Ludovic Orban la „Resetarea sistemului de sănătate: de la experiența din criza Covid, la reformă și modernizare”: „Este un sistem foarte pervers”
„Noi am ajuns în situația asta cu medicamentele din cauză că avem un mecanism de calcul al prețurilor care face în multe cazuri să avem cel mai mic preț din Europa. Este un sistem foarte pervers, care cauzează dezechilibre, inechități, iar orice discriminare se duce către pacienți. Voi acorda o atenție foarte mare, nu sunt un specialist, încerc să înțeleg, sunt în dialog cu specialiști.”