Uniunea Salvați România a lansat în dezbatere publică un proiect de extindere a votului prin corespondență la alegerile locale, având în vedere pandemia de coronavirus. Anunțul a fost făcut pe pagina formațiunii, „părintele” acestei inițiative fiind deputatul USR Lucian Daniel Stanciu Viziteu, care a făcut apel și la alte partide pentru a-l susține.

Vom lansa consultări cu societatea civilă și cu specialiști în drept constituțional și sistem de vot pentru a găsi cât mai rapid cea mai bună soluție de a ajuta oamenii să voteze în contextul actual al pandemiei de COVID-19. Facem un apel și la celelalte partide să susținem împreună votul prin corespondență la alegerile locale. Grupul USR a realizat deja un proiect și îi invităm pe toți să îl citească și să își aducă contribuții la el”, se arată într-un comunicat.

USR precizează că demersul a fost gândit întrucât este posibil ca, de frica COVID-19, românii să „să se teamă să vină la vot, ceea ce ar genera cea mai scăzută prezență la alegerile locale din ultimii 30 de ani”.

Trebuie să găsim o formulă pentru extinderea drepturilor românilor de a vota prin corespondență, inclusiv la alegerile locale, dar în același timp și o formulă prin care să protejăm sănătatea și viața românilor care au vulnerabilități medicale în fața acestui virus. Este foarte important ca românii care au anumite boli și care se tem să vină la urne să aibă posibilitatea să-și aleagă și ei primarii și consilierii”, transmite USR.