Sursa Foto: Facebook

Dan Tănasă, deputatul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor care a avut un comportament cel puțin nepotrivit vizavi de colegii parlamentari ai USR PLUS în timpul în care aceștia se strânseseră pentru o conferință de presă, ar putea fi sancționat cu avertisment scris pentru ieșirea sa „patriotică”. Ieri, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a decis să propună Biroului permanent sancţionarea deputatului cu avertisment scris, adică o mică mustrare.

Aceasta în condițiile în care derapajele pot fi sancționate inclusiv cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de până la 3 luni, conform regulamentului.

Sancțiunea acestuia vine în urma sesizării depuse de deputaţii USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean, care s-au plâns de „comportamentul grobian şi limbajul vulgar” al lui Dan Tănasă.

În replică, deputatul a scris pe Facebook că sancțiunea a fost decisă în lipsa sa și, pentru a se plia zilei de 1 aprilie, a încheiat cu o glumă, anunțând că… își dă demisia din partid.

Având în vedere sancțiunea primită din partea colegilor deputați USR-PLUS, PNL și UDMR, sancțiune aplicată în lipsa mea, în cursul zilei de astăzi îmi voi depune demisia din grupul parlamentar AUR și voi activa ca deputat independent. Sper ca ulterior să găsesc înțelegere și să pot activa în grupul parlamentar al USR-PLUS. Vă mulțumesc frumos pentru înțelegere!”, a scris Dan Tănasă.

După incidentul creat de Dan Tănasă, cei de la USR PLUS nu au făcut doar sesizare, ci au depus săptămâna aceasta o propunere de modificare a Statutului deputaţilor şi al senatorilor, astfel încât parlamentarii care adresează injurii altor parlamentari sau demnitari să fie sancţionaţi cu reducerea indemnizaţiei până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, pentru o perioadă de cel mult trei luni.

Articolul precedentKelemen Hunor: „Nu vom merge în direcţia unui lockdown total”
Articolul următorCodrin Ștefănescu ar fi ieșit în stradă doar dacă mai era încă secretar general al PSD