Deputatul PAUR, Dan Tănasă a declarat, la Antena 3, că nu regretă absolut nimic din scandalul în care a fost „actor principal”, nici cuvintele grele pe care i le-a adresat unui coleg de lal USR, nici măcar comportamentul nedemn pentru un demnitar. Acesta a precizat că nu astea sunt reacțiile cu care sunt obișnuți cunoscuții săi, dar nu îl disculpă, câtuși de puțin, în fața votanților care i-au oferit încrederea.

Sigur că cei care mă cunosc, prietenii mei și apropiații mei și de altfel chiar și dumneavoastră mă cunoașteți că nu așa reacționez eu. Nu îmi este specific acest comportament.

Dan Tănasă, deputat PAUR

Acesta a precizat că reacția sa a fost una de protest public, reamintind că în aceeași manieră au fost proteste și la alte conferințe de presă.

 „În primul rând eu am protestat public în același mod în care USR a protestat public la conferințele de presă ale anumitor demnitari ai statului și le deranja conferințele de presă și am protestat astăzi public. Am ales să mă fac vocea magistraților și am transmis ministrului în timpul conferinței de presă că CMS a dat aviz negativ pentru desființarea secției speciale și de altfel și asociațiile magistraților s-au pronunțat împotriva desființării secției speciale iar eu am ales să mă fac vocea magistraților și să îi spun domnului ministru că ceea ce face USR acum este nimic mai mult decât o politizare a justiției”, a mai declarat deputatul PAUR.

Tănasă, jignirea ca răspuns la provocare

Deputatul PAUR a menționat că jignirile au venit ca răspuns la provocările din partea celor de la USR.

„Îmi pare foarte rău că nu se vede că eu nu m-am legat de niciun parlamentar USR până când nu am fost provocat. Fetițele de la USR au luat un băț și au deranjat un câine care evident i-a mușcat. Și îi va mușca de fiecare dată când fetițele de la USR vor îndrăzni să mă jignească. Nu am făcut nimic altceva decât să reacționez și să pun la punct niște băieți care s-au trezit la guvernare”, a încheiat el.

„Îți fac o mare favoare că te bag în seamă”

În timpul declarațiilor de presă oferite de ministrul Justiției, Stelian Ion și președintele USR, Dan Barna, deputatul PAUR Dan Tănasă l-a înjurat pe colegul său de la USR Ionuț Moșteanu.

„Bă, dacă te bag în … mă-tii o să zici că am ceva cu tine. Du-te dracu’ de bou. Tu, pe lângă George Simion, eşti un zero barat! Eşti un securist, puţi de la o poştă a securism. Ai înţeles? Îţi fac o mare favoare că te bag în seamă, eşti un zero barat! Nu te înjur, eşti un zero barat! Am acasă, Moşteanule, şosete găurite care sunt mai valoroase decât tine. N-ai făcut absolut nimic în viaţa ta şi te-ai trezit deputat. N-ai făcut niciodată nimic în viaţa ta. Deci nu mai vorbi tu de George Simion! Tu, pe lângă George Simion, eşti un zero barat, eşti nimeni în drum. George Simion este cu zece clase peste tine!”, i-a spus Dan Tănasă lui Ionuț Moșteanu.

Camera Deputaților a desființat Secția specială

Articolul precedentLiderul UDMR, despre funcțiile din TVR și Radioul public: „Cu cine vom veni, cu ce, nu ştiu”
Articolul următorPandele, nemulțumit că autoritățile au carantinat „cureaua care ține pantalonii”