Ministrul Economiei: „Noua legislaţie europeană a cipurilor va creşte capacitatea de cercetare şi inovare în Europa”

Deficitul actual de aprovizionare la nivel mondial a evidențiat dependența Europei de Asia și de Statele Unite.

Florin Spătaru, ministrul Economiei, a declarat, în cadrul reuniunii ministeriale informale a Consiliului UE Competitivitate COMPET organizată la Lens, Franța, că obiectivele cheie în procesul de reindustrializare a României sunt consolidarea rezilienței pieței unice și accelerarea dublei tranziții.

De asemenea, oficialul a subliniat că pandemia a cauzat întârzieri în lanțul de aprovizionare, în raport cu dependența de materii critice, precizând că e nevoie de o diversificare a surselor de aprovizionare.

„Politicile industriale vor viza un mecanism de adaptare a proceselor de producție şi, în acelaşi timp, vor încuraja revigorarea acelor segmente de industrie, aflate, astăzi, în eşalonul doi, în România”, a precizat Florin Spătaru, potrivit news.ro.

Spătaru: „Lipsa semiconductorilor are consecinţe foarte grave asupra economiei”

Totodată, ministrul Economiei a mai precizat că e nevoie de realizarea unei digitalizări durabile în toate industriile de vârf, afirmând că proiectele trebuie implementate cu atenție, iar impactul social să fie cât mai redus. Spătaru a vorbit și despre o reducere a decalajului economic dintre statele Uniunii Europene.

De asemenea, ministrul Economiei a precizat că lipsa semiconductorilor are consecinţe foarte grave asupra economiei și asupra ratei de angajare, afirmând că noua legislație europeană va rezolva această problemă.

„Noua legislaţie europeană a cipurilor va creşte capacitatea de cercetare şi inovare în Europa şi va contribui la asigurarea leadershipului european în proiectare şi producţie. Îmi doresc ca alianţele care se formează la nivel european să fie cât mai incluzive, pentru a beneficia de expertiza şi capabilităţile fiecărui stat membru”, a conchis Florin Spătaru.

Marți, 1 februarie, lucrările Consiliului COMPET i-au reunit pe cei 27 de miniștri ai industriei și pieței interne ai Uniunii Europene. Aceștia au discutat despre modul în care Europa își va reduce vulnerabilitățile care afectează regiunea și despre aprovizionarea cu materii prime pentru industria europeană.

Reamintim că lipsa microcipurilor cu semiconductori este o problemă pentru toată lumea, inclusiv pentru consumatorii obișnuiți. Mai exact, în ultimele luni, majoritatea mărcilor au crescut prețurile mașinilor, inclusiv smartphone-urile s-au scumpit.

Pandemia de Covid-19 a dus la o criză fără precedent pe piața auto. Lipsa semiconductorilor, piese pentru sistemul audio al vehiculelor, se simte mai mult ca oricând.

Ministrul Economiei cere sancționarea furnizorilor de energie cu procent din cifra de afaceri

Articolul precedentAproape 30% din angajații țării aparțin celei mai „tehnologizate” generații
Articolul următorCiolacu: „Reducerea de TVA nu va avea impactul pe care ni-l dorim”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.