Premierul Nicolae Ciucă a confirmat, marți, la Parlament că au fost discuții cu privire la procentul alocat pensiilor, 9,4% din PIB și trecut în PNRR, „nu ar fi suficient”, însă nu că s-ar fi discutat concret pe tema renegocierii PNRR, pe care insistă ministrul Muncii. Mai mult, Ciucă a afirmat că în urma discuției cu Marius Budăi a stabilit să demareze procesul de reformă al pensiilor în general.

Budăi este insistent pe subiectul renegocierii PNRR

„La discuția pe care am avut-o împreună cu domnul președinte cu fiecare ministru în parte s-au discutat mai multe subiecte. A fost și acesta și atunci am fost la fel de clari în ceea ce privește posibilitatea de renegociere. Este adevărat, domnul ministru a prezentat și atunci și de altfel a discutat și cu mine că acest procent de 9,4 nu ar fi suficient, suntem cu toții de acord cu el, dar am stabilit să se demareze procesul de reformă a pensiilor în general”, a declarat premierul.

Întrebat dacă președintele și-a dat acordul, Nicolae Ciucă a răspuns că „nu s-a pus problema de acord sau nu aprobării acestui subiect. A fost doar un subiect de discuție”.

Altfel, ministrul Muncii, Marius Budăi, insistă de mai bine de o săptămână pe acest subiect, mai mult, acesta a afirmat că PSD vrea să renegocieze PNRR deoarece prin plafonul agreat de Comisia Europeană pentru cheltuielile cu plata pensiilor , „seniorii” români „sunt condamnați la sărăcie”.

Fără cumul între pensie și salariu, pentru cei care rămân în sistemul de stat și după vârsta de pensionare

Cât privește reformarea sistemului de pensii, șeful Senatului, Florin Cîțu a afirmat, marți, că există deja un proiect de lege, care a fost aprobat de guvern, ce prevede ca persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare să îți poată continua activitatea, la cerere, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 70 de ani, dar și interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru cei care lucrează la stat. Acest proiect a trecut de Senat, iar în acest moment se află în comisiile de la Cameră, având aviz de la patru dintre cele opt comisii.

„Este un proiect de lege pe care l-am aprobat anul trecut în Guvern și pe care l-am trimis în Parlament. este discutat, astăzi intră în comisiile din Parlament. Nu ne-am schimbat opiniile”, a spus Florin Cîțu, care a precizat că se poate ajunge cu acest proiect în coaliție, dat fiind faptul că social democrații nu susțin acest proiect. „Având în vedere că se discută despre reforma pensiilor și a salarizării (n.r. acestea sunt două jaloane ale PNRR ce trebuie atinse până în 31 martie 2022), ori le implementăm mai repede, ori le înglobăm în pachetul de reformă”, a mai precizat Florin Cîțu.

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, pe ordinea de zi a Guvernului

Articolul precedentComplex turistic de lux, ridicat pe plaja virgină de la Corbu
Articolul următorAutostrada Buzău – Focșani a ajuns în faza de licitație. Ministrul Grindeanu promite și mai mult